E un amalgam de idei, deci să le așternem, cum or veni. Nu e despre voi nici postarea asta, e despre mine și ce gândesc eu, luați-o ca atare. Ca un exercițiu de elasticitate mentală și emoțională, de așa văd eu lucrurile, lumea e un caleidoscop, s-ar putea ca la anul să văd roz, azi e vernil.
După scurta și prea puțin relevanta mea implicare într-o campanie de acum aproape doi ani și, din nefericire, după decesul lui, al copilului, m-am pus să scriu eu o postare despre ce emoționant și dureros e , măi domle. Și mi-am luat castana de la o prietenă și am priceput.
Mi-am amintit de propria mea durere, când am pierdut și eu un copil, 4 centimetri de bebeluș, dar un bebeluș. Și , așa, pierdută în durerea mea cum eram, m-au ajutat îmbrățisările,vorbele bune, dar m-au iritat și lovit peste măsură toate asigurările de un orizont mai bun, că a ajuns într-un loc mai bun.
Perspectiva asta pe care o capeți, privind din afară, îți permite să știi că va veni, poate, alinarea, ca se va trăi, respira, că suferindul se va recompune, poate, la un moment dat. Însă eu, tu, ăsta care te dori pe tine de moarte și greu, nu dai doi bani pe încurajări de va fi bine. În groapa în care ești când lovește durerea, îți țiuie urechile de liniștea aia, urli mut și te întrebi dacă în secunda următoare vei reuși să tragi o gură de aer sau te vei înneca de tot.
Și-ți aparține. Durerea,ea.Ai copyright pe egoismul propriului doliu, ai voie să-l proclami, să-l urli sau să ți-l păstrezi ție.
Da, e frumos, dai din cap când auzi că mi-e rău, dar , te rog, nu face din durerea mea motivul tău de întristare. Știu că empatizezi, că ai un nod în gât imaginându-ți, dacă poți, cam cum m-am rupt în nouă, însă , dacă te deloghezi azi de pe net, nu o să vii să-mi speli rănile, te vei întoarce la ale tale, încă rânduite, încă vii.
Ce vreau să spun eu este că în probleme de durere și iubire, lăsați trăindul să și-o proclame, să ceară și să arate cum vrea își afișeze doliul pe catafalc.
O scrisoare, un mesaj, un gând pentru îndoliat fac mai mult decât un status și o poză. Și, da, am făcut și eu gafa asta, când, de fapt, n-a fost despre mine, ci despre alții.
Așa că da, mă gândesc eu, când e vorba despre durerea altuia, întinde-i mâna și întreabă-l pe el cum vrea să o traiască, fiecare o gestionează diferit și are dreptul să și-o asume ca fiind doar a lui.
Respect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu