Astenie de toamna, ai vrut bine, na d-aci! - ganduri de octombrie, joi, imi invidiez motanul

 Afara e soare, ciorile ciripesc hitchcockian si miroase a frunze arse si studenti in anul intai care dadura de viata de capitala si traiesc amoare fluturistice prin parcurile orasului, de n-ai loc sa-ti plangi de mila ca trece vremea si imbatranesti si-o sa mori si, aoleu, peste trei luni fac 29 de ani si e atat de putin si prea mult,oh vai.

As dori sa-i multumesc pe aceasta cale prietenei mele Rodica pentru revelatiunea pe care ,iaca, mi-o revelat-o mneaei in aceasta mirifica, poetica and all that shit indian summer zi de toamna.

Sufar de astenie de toamna. Si daca nu exista, ete c-o brevetez eu.
Se manifesta prin rabufniri aleatorii de diva haliudiana pe la 1920 (toamna, ha!), cam pe cand erau filmele pe mucles mode si, ce sa faca si ele, saracele, dadeau pupila peste cap ca sa-si exprime vagi nemultumiri/isterii,etc.

Revenind.

Sufar pentru ca in casa e, in sfarsit cald, pisoiul doarme pe mine gramada si suspina cand il iau in brate. Insuportabil de adorabil, va spun.

Ma macina , evident, si faptul ca am mancat o tava de tiramisu si singurul regret pe care-l am apropos de el, tiramisu-ul, e ca s-a terminat.

Mai sufar si pentru ca daca mi-e somn, dorm, si as mai dormi inca o zi si-o noapte.

Pentru ca mi-e dor de Dana, de Denisa si de Irina, pentru ca as manca numai carbohidrati cu carbohidrati si garnitura de sosuri grele cu toate branzeturile lumii si al dracului Mega Image mai are putin si-si deschide magazin in scara blocului meu, iar eu nu fac fata tentatiei.

Mai sufar si din cauza de ciocolata, bomboane, gomboti, cartofi prajiti, pupaturi, unghii rosii, radacini nevopsite, zambete din felii de rosie, miorlaieli si motaneli, hahaieli, iar pupaturi, si , in mare, prea mult bine.

Daca va spun ca sufar si de prea multa muzica, de topait la Pink Martini , de suspinat cu corifei si bocit cu muci la filme cu cai, veti intelege, iaca, de ce viata este greu.

O toamna absolut insuportabila , va spun, iar medicul crede ca mi s-a urat cu binele. As indrazni sa rad in nasu-i avizat si sa-i spun ca imi fusese, intr-o vreme, bine cu uratul, now that was something I could manage.
Acuma, na belea, cum gestionam frumosul?
Ha?

A,da, si vad rasaritul din patul meu, de la etajul sapte. Teribil , va spun, absolut inadmisibil. Ntz.

Asa ca hai sa radem si sa ne dantuim, zic, a venit toamna, colega mea de etnie olteneasca vine la birou in cracii goi, n-acoperim nimic, sa-si vada fiecare de inima sa. 






Disclaimer: acesta este un post de plangere de mila,intru popularea blogului. Intrucat nu mai am drame personale, ergo nici inspiratie, am decis sa-mi creez propriile apasari existentiale. Unii ar spune ca asta denota, deja, o mica problema. Patologica,gen. Le lol.