Se afișează postările cu eticheta socrelu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta socrelu. Afișați toate postările

marți, 5 iunie 2012

Creeaza si tu ceva!

Ne povestea socrelu', acum doua zile, cum l-au tot sunat unii pentru niste sondaje de opinie, de ajunsese sa tresara de cate ori suna telefonul.

Ultima oara l-a nimerit o domnisoara sfatoasa si insistenta , care nu s-a lasat pana nu l-a scos din pepeni, moment in care socra-miu i-a oferit o mostra de intelepciune neaosa:

- Duduie, matale ai facultate?
- Da?!
- De ce nu-ti cauti tu o meserie adevarata?
Liniste..
- Creeaza si tu ceva!
 

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ascult de socrul meu. Si daca el zice sa creezi, pai ai face bine sa creezi ceva. O ciorba, un sufleu, un tablou, un gand, ceva!

Lasand gluma la o parte,voiam sa va spun ca o minte odihnita e tare periculoasa.Mai ales daca treci printr-o perioada nasoala (si , o da, am trecut si eu prin asa ceva), recomand calduros concentrarea fortelor pe creatie. Serios. Incercati o reteta noua. Un desen. Coaseti un nasture. Lucruri mici, pasi timizi, cu timpul vor deveni obicei.
Am inceput sa desenez si sa bricolez cand eram calare pe valul depresiv, eu si bubele mele de pe suflet. Initial tranteam acolo niste culori, preferabil cat mai inchise , de doliu, sau decupam si cioparteam pana ma enervam ca nu iese nimic.

A, da. Veti vrea sa iasa arta. N-o sa prea iasa. E nevoie de rabdare si exercitiu. In asta consta terapia, binele. Perseverati. Veti rata, dar veti deveni din ce in ce mai buni, si , pe masura ce rezultatele apar, veti simti si motivatia si bucuria de a crea ceva, altceva decat zilnica insiruire de activitati masinale, rutinate.

Psihologii ar numi asta terapie ocupationala. Eu zic ca este recomandata si fara un scop anume "terapeutic". Pana la urma, cred ca e important sa putem spune la sfarsitul zilei/saptamanii/lunii ca am realizat ceva frumos,doar pentru sufletul propriu. Try it.

Eu m-am apucat de desen. Desi sunt de un antitalent colosal, nu ma las. Nu ma las, domle, si cu asta basta. Vreau sa invat, sa incerc si sa pot spune ca n-am putut, nu ca n-am vrut.
Deocamdata ma limitez la acuarele de 4 lei, hartie de imprimanta si creioane colorate diluate cu saliva (ma scuzati, eram in varful muntelui).



O sa continui, insa, de luna asta, cu niste ore de art journaling cu Margotica, poate s-o lipi ceva ceva de mine. Si de nu s-o lipi, macar o sa stiu sa zugravesc artistic style:D Pana atunci , insa, va trebui sa ma suportati, pentru ca intentionez sa va intoxic si urticariez cu "creatiile", ca, deh, feedback is good!

Si, daca nu ma iau cu altele, tare as vrea sa imi pictez lingurile de lemn cam asa:
 Sursa de inspiratie : House&Hold, via Pinterest. 

Si parca as desena si un balon pe un ziar vechi,dar unul in forma de inima. Imi tot zgarie creierul balonul in forma de inima. Hm.Ita ce frumos e asta:


Saaau, ce-ati zice daca am abuza de mileurile ancestrale, a? :D 

 Tutorial disponibil aici.


Mic avertisment: Nu accesati Pinterest daca va stiti slabi de inima! Provoaca dependenta! Am zis!
Si cu asta am incheiat bla bla-ul de azi. Caldura mare, monser, Inspiratie minima. Eh.


P.S.-ul de toate zilele: Daca aveti si alte idei de activitati DIY (do it yourself), adicatelea bricolaj facut de mana omului, bre, lasati-mi un comentariu, un link, ceva, si la sfarsitul saptamanii aleg una din sugestiile voastre si o realizez. Iar cel ce a venit cu ideea va putea alege catre cine merge mica opera de arta,cado'!
How 'bout that? Ni ca-s fata salon?