Azi mi-e atat de dor de Braga incat mai ca pot sa simt mirosul pateurilor cu branza si al cevadei, un fel de nechezol din drojdie de bere.
Mi-e dor sa-mi fie frig si umed, sa-mi miroasa a portocale si a peste uscat pe strazi, sa intru in magazine cu munti de fructe uscate si sa aud muzica pe alei vechi de sute de ani, din difuzoare montate de comitetul de cartier. Mi-e dor sa nu vad pe unde merg de la atatea luminite de Craciun, sa beau un degetar de cafea, bica mea draga, la miezul noptii si apoi sa merg sa dansez in BA.
Mi-e dor sa ma simt straina si , totodata, acasa intr-un loc in care esti liber sa fii. Si mi-e dor, tare tare dor, sa cant in limba asta pe care atat de tare o iubesc si o urasc, hibrid al tuturor cotropirilor de peste secole, curtezana a istoriei ce-a mai fost si tara asta, asemeni noua.
Si mi-e dor sa fac poze intr-un loc in care toate pozele par tablouri, oricat de nepriceput ai fi.
Ah, opt ani, iubita mea, dar las ca vin eu acasa, numara zilele, Brago, acusi ma intorc.
La poarta cealalta a lumii, stiati ca exista o tara in care oamenii planteaza flori la fel ca noi??
