Nunta fără lăutari

Pentru că tot a început sezonul nunților și multe cunoștințe ale mele se dau de ceasul morții pregătind nunta vieții/visurilor/secolului, etc, m-am gândit să rememorez și nunta noastră fără de lăutari.

M-a cerut de nevastă pe 23 august, acum trei ani, la doua săptămâni după ce suspinase pe plajă, privind un tătic, și după ce mă întrebase dacă nu vreau să facem un copil împreună. Eram, oficial, despărțiți de zece luni de zile, însă ne-am revăzut după ce ne-a lovit epifania că nu vrem pe altcineva și nici ca altcineva să ne șutească ursitul/ursita. I-am spus că , dacă peste încă doi ani, nu ne vom fi găsit ursiții, facem un copil. Le LOL: Eniuei, irelevant.

Două săptămâni mai târziu m-a cerut de nevastă și am spus da. Știam că, dacă există pe lumea asta o persoană pe care-mi doresc s-o iubesc până la final, este el. Să nu fiu ipocrită, mai știam și că ,așa cum e el, nebun și bun, cu bune și rele, îmi doream și știam că vom putea trece peste toate, cu drag și dragoste și cu riscuri minime de atentate cu tigăi de fontă în momente de maximă tensiune conjugală.

Pentru că m-a cerut de nevastă inopinat, pe mesinger, maică, și pentru că inelul de logodnă trebuia să fie într-un fel anume, ne-am întâlnit a doua zi, despărțiți dar logodiți fiind, la unirii, să ne luăm de logodeală.

Nu cred ca voi uita vreodată golul din stomac , când l-am văzut rezemat de balustrada de la metrou, gândindu-mă că asta e momentul ăla în care devin din singură a cuiva.Tipic mie, l-am găsit pe INEL la al doilea bijutier din magazin și mi l-a pus pe deget în 616, în drum spre casă. And that was it. Cumva, simplu și firesc  noi eram noi, reînnoiți și întăriți de tot ce fusese și trecuse și învățasem și porneam la drum. Am știut amândoi ca va fi meritat fiecare pietricică din drum.Și încă mai merită.
Rochia mi-am cumpărat-o cu trei săptămâni înainte de nuntă, cerceii, pantofii și ștrampii, cu o zi înainte. Țin minte că ploua torențial și eram în tramvai, cu rochia de mireasă în brațe, doar eu și muncitorii de la schimbul doi.

O lună și jumătate mai târziu, pe 9 octombrie, ne-am căsătorit într-o bisericuță veche de patru sute de ani, noi doi, nașii noștri și încă șaisprezece invitați, familia. Cu râsete și hăhăieli, poezii de dragoste și puțin prea mult vin sfințit, în seara aia ploioasă și liniștită de octombrie ne-am căsătorit pentru noi.
Imediat după biserică am intrat într-o cafenea, să ne încălzim și-apoi am țopăit spre restaurant, căsătoriții de noi.

Am rezervat o masă oarecare, am băut bere la metru și am mâncat un tort întreg servit în mod festiv și încă cinci felii (nici în ziua de azi nu știu dacă alea erau, bietele, festive și ele), mi-am împărțit florile cu nepoatele și mi-am luat buchetul amintire, acasă.

Nu mi-am luat ziua bună, nu mi-am rupt turtă-n păr și nici valsul miresei nu l-am avut. Iar asta, oricât de trist ar părea pentru unii, a fost minunat.

La două dimineața eram deja acasă, la căldură, unde, în liniște, am băut prima noastră bere ca hazband și uaif. Purta un trening albastru iar eu o pijama galbenă cu rățuște și floarea miresei în păr, și-apoi am dormit. And that was just perfect.

Te iubesc cât zahărul de pe gogoașă

Vă spuneam că la Bucov locuiam în apropierea unei unități militare (am mai povestit eu aici și aici) , 
ceea ce a dus la nenumărate momente poetice și motive de hăhăiala plecând de interacțiunile babei cu bieții soldați care mai veneau pe la ea să cumpere vin sau să se târguie de-un ou sau ce mai avea ea organic prin bătătură.
Ajunseseră să o iubească maxim, mai ales că mămaie era un hibrid delicios între dameză cu origini boierești și tărancă de la vaci, împletind pulerezuri și aroganțe și umoruri fine ca o domniță de pension scăpată nițel pe arătură. Dar divaghez.

Treceau des căruțe cu soldați, duși cu ziua la cules de porumb și alte asemenea - pe post de instrucție militară- și ne-am trezit, într-o după-masă cu ăștia strigând , din goana calului, dacă nu vrea baba un cățel bun, de curte. Baba strigă că vrea și dă-i și aleargă, Monico, după căruță, să prinzi ghemotocul flocos din zbor. A aterizat în iarbă și-n sufletul meu cu fundul lui gras și nițel șui,  spre ceea ce avea să fie marea disperare a babetei, care numai câine de pază n-a mai avut.

A urmat o vară cu înfășat în fețele ei de pernă cu didiței, alergat prin curte și printre răzoarele cu răsaduri de roșii ale babei și cu împărțitul laptelui cotă-parte, frățește.

Pentru că îl crecusem asemeni unei pisici, dumnealui cățelul avea des episoade furăcioase, care se lăsau cu urmăriri periculoase, ăsta cu copanu-n meclă și baba cu nuiaua mitică în mână, înjurându-l de tot neamul lui câinesc, cu blana lui lucioasă cu tot. Tot așa a șutit, într-o vară, o gogoașă de pe platoul ei cu vârf, și și-a luat-o. Jumătate de linguriță de nuia la curuleț, recomandarea medicului, într-o fracțiune de secundă rurală (unde timpul a stat în loc ) flocotaia schelălăia dramatic din colțul celălalt al ogradei,  iar eu cu muci, necăjită nevoie mare și certând-o pe mamaie că a bătut bietul cățel "ce, bre, a vrut și el nițică gogoașă, ce, matale nu voiai gogoașă când erai mică?".

Baba, miloasă și sensibilă la efuziunile mucoase ale nepoților, mi-a pus două gogoși pe-o farfurie și m-a trimis la coteț "na, fă, fi-ți-ar potaia a dracu´ , auzi la ea, poftește la gogoși, na și pleacă".

Cam pe aici ar trebui să suspinați înduioșați, imaginându-vă cum am împăcat cățelul cu gogoși, dar nu.

M-am dus la potaie, asta -n extaz , cu jana pe gogoașă, eu  cu un ochi ba la gogoașă, ba la suferind, când la gogoașă, când la potaie, m-am gândit eu că partea cu frăția poate fi vag discutabilă, așa că am împărțit : eu gogoașă, el zahărul de pe ea.
 Imaginați-vă o doapă grăsană scuturând zahărul în gușa câinelui, mai muscând din ea (eu), mai scuturând zahăr către potaie, cerându-și iertare că "n-a vrut, mă, să te bată, ete, ți-a trimis gogoși, dar tu n-ai voie, că ți se umflă coca-n burtă și mori, dar și zahăru-i bun, vezi? hai, ne ierți?".

Nu știu dacă ne-a iertat, Dumnezeu știe ce-o fi fost în mintea bietului cățel, care avea să vadă multe în scurta lui viață de bucovean. Dar despre cum a evoluat prietenia noastră și cum ajunsesem să latru la potaie, să mă lase să mă pup la poartă, la trei dimineața, în alt episod.

Que tristes saudades as minhas

Azi mi-e atat de dor de Braga incat mai ca pot sa simt mirosul pateurilor cu branza si al cevadei, un fel de nechezol din drojdie de bere.
Mi-e dor sa-mi fie frig si umed, sa-mi miroasa a portocale si a peste uscat pe strazi, sa intru in magazine cu munti de fructe uscate si sa aud muzica pe alei vechi de sute de ani, din difuzoare montate de comitetul de cartier. Mi-e dor sa nu vad pe unde merg de la atatea luminite de Craciun, sa beau un degetar de cafea, bica mea draga, la miezul noptii si apoi sa merg sa dansez in BA.
Mi-e dor sa ma simt straina si , totodata, acasa intr-un loc in care esti liber sa fii. Si mi-e dor, tare tare dor,  sa cant in limba asta pe care atat de tare o iubesc si o urasc, hibrid al tuturor cotropirilor de peste secole, curtezana a istoriei ce-a mai fost si tara asta, asemeni noua.
Si mi-e dor sa fac poze intr-un loc in care toate pozele par tablouri, oricat de nepriceput ai fi.
Ah, opt ani, iubita mea, dar las ca vin eu acasa, numara zilele, Brago, acusi ma intorc.

La poarta cealalta a lumii, stiati ca exista o tara in care oamenii planteaza flori la fel ca noi??

Primele iubiri nu se uita niciodata

* Prima mea iubire a fost un baietel de la grupa mare. Era blondut si frumos iar eu ma tineam dupa el ca luna dupa soare.Evident, era intangibil. Pana mi-a dat un pumn in barba, de mi-am muscat limba in asa hal incat si azi am gaura.In limba, da.

* In ciclul primar am avut patru iubiti. C.V., V.D., G.N. si A.C. Plus Ale S., bonus. Astia cinci erau alaiul meu constant, ne bateam parte-n parte, pana ne scaparau ochii in cap, si ne iubeam la fel de ghebos.
Ma aduceau acasa in fiecare zi, dupa scoala. Unul ducea ghiozdanul, altul blocul de desen, care ce nimerea.
Pana a atentionat-o o vecina pe mama, ca fiica ei de 9 ani vine cu baietii acasa. :)))
Dupa ce m-am operat la picioare si am revenit la scoala, Andu mi-a adus ciocolata Kiss cu spuma de capsuni, Gabi Neagu mi-a imprumutat sarpele lui de lemn (pentru o zi!), iar Cristi, Vali si Ale s-au dus la magazinul scolii si si-au dat banii de buzunar pe ciocolatele din alea rotunde, invelite in staniol si cu Scufita rosie pe eticheta. Ma speriasem, golisera clasa in prima pauza, am crezut ca nu mai vor sa se joace cu mine. Am fost foarte fericita atunci cand s-au intors in clasa si mi-au umplut pupitrul cu dulciuri. In ziua aia mama mi-a dat voie sa nu mananc supa la pranz :)


Si un update, cica miroseam frumos. Ai pacatelor feromoni: "A doua zi, V.C nici gand sa se uite la vreuna dintre noi,avea ochi numai pt Monica.Alerga prin clasa si se facea ca ne miroase pe toate si, dintre toate, numai Monica mirosea frumos,de noi celelalte facea misto, ca nu mirosim precum ea:))"


* Ale S. a fost chinul vietii mele, pana la sfarsitul clasei a 8-a. Parintii nostri erau colegi si aveau, banuiesc eu, sperante marete in ceea ce privea o eventuala inrudire. In realitate, eram inamici declarati, premiul intai se disputa furtunos, in fiecare an, fiecare sutime conta. Cand ma depasea el, plangeam juma de vara, de necaz. Cand il depaseam eu, stiam ca avea sa urmeze un an scolar cu multe scatoalce, tras de moatse si furat de bentita.
Uitam sa mentionez ca am fost si colegi de banca ,mare parte din generala.Impartea nenorocitul ala de pupitru de douazeci de ori pe zi, pana ajungeam sa imi inghesui caietul pe 10 cm de banca, in timp ce el se lafaia , ca o bestie carliontata ce era.
Evident ca-l param cu nesimtire, iar invatatoarea, alta sustinatoare a amorului nostru, ma consola spunandu-mi ca asa e cand te iubeste un baiat. La naiba, atunci eu nu vreau sa ma marit niciodata.

Povestea noastra a avut parte si de ceva rasarituri, pentru ca ne jucam impreuna zi de zi.Intr-una din zile,m-a dus la el acasa si mama lui mi-a daruit un bebelus "de-adevaratelea", cu trup moale, de carpa, ramas mostenire de la sora lui mai mare. Vai , ce l-am mai iubit. Am dormit cu el pana am intrat la liceu. Acum zace mazgalit cu carioca, in garajul sora-mii.
Ale, daca citesti asta, sa stii ca am iubit papusa aia, Multumesc:)

* In Gimnaziu, au aparut alti potentiali pretendenti, dar au crescut si pretentiile.
Pe bietul Mache il bateam in fiecare zi, la norma. Ma scotea din pepeni sa-l vad ca fuge de mine si il certam mereu "maaa, ma enervezi ma, cum sa-ti fie frica de-o femeie?" Si jap una dupa ceafa. Adica eu il bateam ca-i era frica de mine :)) Ulterior am aflat ca i-a placut de mine,iar eu m-am simtit ca un mop.Of, imi pare rau, Mache.

* Cu I. a fost treaba dureroasa, am trait o poveste lina ca o zi de primavara, pana a aparut D., intr-a sasea. Ne-am imprietenit imediat si am devenit colege de banca, desi ,in secret, concuram pentru iubirea lui I. Tocmai ce-mi marturisi adineauri ca nu l-a iubit, a fost un moft. Ah, bestie, te-ai jucat cu inima mea:))

*Am mai avut o aventura fugitiva cu Simi, de la C, da' nu-mi placea de el, ca era blond, si auzisem eu ca blondele se potrivesc cu brunetii, dar na. Aveam 14 ani si nu ma pupase nimeni, eram intr-o situatie ingrata, ma intelegeti. M-am pupat cu el fro doua zile, pana am descoperit ca-i dadusera tuleiele si nu ma incanta senzatia. Am decis sa redevin casta.

* Ultima istorie , neconsumata insa, a fost cu C.P, baiatul rau al clasei, chiulangiu, neiubitor de carte, dar cam frumusel. Eu , tocilara cu onoruri, nu si nu, cum sa ma asociez cu, fix, baiatul rau? Nu ca nu mi-ar fi placut de el, Doamne fereste, dar, ma intelegeti, aveam printip. Pana mi-a furat , intr-o zi, agenda pe care scrisesem "I Love I." de 298 000 de ori, si mi-a scris pe coperta " Vrei sa fii prietena mea?", iar eu l-am refuzat. Nimic nu a mai fost la fel. :)))

Stiu, fuse si se duse. Azi sunt toti barbati insurati sau pe cale sa, dar, nu-i asa?

 "We'll always have Scoala numaru' douajpatru".

Si o dedicatie:

 

Baba si mitraliera. Mama si internetul.

 

Je: Ce faci,madam?

Mama: mai Moni, nu stiu, am gasit doua poze cu voi la munte.

Mama: acum e poza cu voila paris

Je: aoleu

Je: fa cum iti zic

Je: apasa pe butonul din stanga sus

Je: pe care scrie ESC

Je: e pe tastatura

Je: ca sa se inchida pozele cu parisul

Mama: mamica, nu stiu ce facui

Mama: aparusi tu la Paris

Je: da-l incolo de Paris

Je: baga cd-ul

Mama: am bagat

Mama: acum ce fac?

Je: acum astepti

Mama: aha haha

Mama:  nu face nimic.vajaie.

Je: da, lucreaza, lasa-l sa vajaie.

Mama: a aparut un mesaj

Je: ce mesaj?

Mama: opEN folDER

Je: da click

Mama: am dat.

Je: a aparut ceva?

Mama: nimic.

Je: ai dat, ma, click?

Mama: am dat!

Je: de doua ori, asa, cum bati la usa?

Je: poc poc.

Mama: da

Mama : m-ai auzit? am facut poc poc

Je: da, bravo

Mama: acum ce fac?

Je: astepti

Mama: astept, aha

Mama: gata, aparu lista

Mama: acum ce fac?

Je: apesi pe o poza

Mama: am apasat

Je: s-a albastrit?

Mama: nu s-a albastrit

Mama: zice de modified

Mama: ce-ai modificat?

Je: n-am modificat nimic, mama, lasa-l incolo de modified

Je: da poc poc

Mama: dadui

Mama: aha ahahah

Mama: ai aparut!

Mama: pupa mama de frumoasaaaa

Je: te pun pe net, jur!

Mama: eee, nu ma pune, sa rada lumea de mine?

Je: Lasa, domle, ca sa invete si altii sa deschida poze, na.

P.S.: Nu stie sa intre pe blog, insa stie cand scriu despre ea. Sper ca nu-mi sara nimeni in cap ca fac misto de mama, ca musc! Mama mea e o smechera si o simpatica, da? Asa. 

Si o dedicatie. Ca am intrebat-o ce vrea sa va dedice. Asta. Deci da.

P.S.2: Cica l-a vazut in Ploiesti, la magazinul de mochete si covoare. "A imbatranit,mai mama, nu-mi mai place". Deh, ma mama, toti imbatranesc, numa' tu esti floare. Tucu-te-as

Aia mica fara frica

Am doi frati si o sora. Eu sunt cea mai mica. Si cu clontul cel mai mare,ca deh! Rezulta ca le-am cam mancat ficateii , in copilarie, fix cand s-ar fi pupat si ei cu cineva in spatele blocului, sau ar fi bagat o oina, in curtea scolii. Eram omniprezenta, pentru simplul motiv ca MIE imi placea de ei, erau amuzanti, entertaining. Acum, ce sa zic, nu stiu cat de mult le placea lor de mine, but oh well :))

Episodul 1.

L-am ochit pe frate-miu al mare ca vrea la fotbal si am activat butonul numarul 3 "dat cu fundu' de pamant", sa ma ia si pe mine. M-a luat, cu conditia sa stau cuminte, pe margine, in timp ce ei se jucau. Siguuuuuuur! ;;)

P.s.: cum sa refuzi asa o moaca?

 N-apucara astia sa puna crampoanele pe balon, ca eu eram deja , mot, in mijlocul terenului, pe post de arbitru cu titlu onorific, auto-invitat. Bineinteles ca mi-am luat o minge in capatana, cu detenta, asa, din aia de ustura, de am dat-o in racnete si urlete instantaneu.

Bietul frate-miu, stiind ca si-o va lua (tot el -muahahahaha) , n-a mai rezistat :

- Vezi, daca esti proasta? Nu ti-am zis sa stai pe margine?

Sweet little angel me, stiind ca a cam comis-o, a intrat pe "mucles mode".

Ajunsi acasa, vin ai mei de la munca, ne asezam la masa. Curcubee si floricele, familia perfecta, ma trezesc si eu sa ma sui pe scaun si, privind dusmanu' fix in ochi, il intreb:

- Ma mai faci, ma, proasta?

:))))

Recunosc ca-s si acum mandra de mine, de cum l-am parat, fara sa-l parasc :D
Evident ca-si aminteste de episodul ala si acum, hmmm, oare l-oi fi traumatizat? :))

Ii multumesc , pe aceasta cale, pentru rabdare si stoicism si, mai ales, imi cer iertare pentru eventualele traume provocate ;;)

In episodul 2 sper sa va pot povesti cum am dat-o eu in figuri de karate Jean Claude van Dame style, la majoratul verisoara-mii, dar trebuie sa fac rost de poza cu dovada:D

La politesse, toujours

Amintirea mea despre Notre Dame...

Mihai o luase inainte, la trap, as always. Eu ma obisnuisem, cu mult inainte, sa-l las pe el sa exploreze, in ritmul lui, iar eu sa-mi iau timp sa inspir ce consideram ca merita sa ramana. Deh, e o chestiune de ritm conjugal.

Am observat o mamica ce impingea un carucior, insotita de o fetita de 1an -1an jumatate. Era la varsta aia la care toddlerii prind curaj si se arunca cu capul in fata, literally, aproape fugind, de te astepti mereu sa pice fix in bot.

M-am oferit sa o ajut sa urce caruciorul in catedrala (m-am gandit ca asa se poate tine si dupa mini- Lolita), dar m-a refuzat politicos, asa ca am luat-o inainte.

Cand, surpriza! Micuta domnisoara ma prinde din urma , ma ia de mana si imi face semn ca vrea sa mergem. Sa mergem, deci. Si uite asa, copacel copacel, pas cu pas, sontac sontac, am urcat noi treapta cu treapta, pana am ajuns la intrarea in catedrala, unde ne-am oprit sa o asteptam si pe mamica.

Dintr-un colt, ghemuit si aproape neobservat de vizitatori, un cersetor de vita nobila ne-a salutat:

- Bonjour, madame! Bonjour,mademoiselle!


Acum spuneti voi, v-ar mai fi pasat de dureri de picioare si obiective turistice, dupa un moment ca asta? Mie nu, si am plutit toata ziua prin Paris, ca o madame demna de un Bonjour autentic. :)

Sa ne cunoastem

M-am gandit sa ma arat la fata, sa stie lumea cu cine vorbeste.

Iata-ma!

Da, ma uit urat, daca ma superi, dar in rest sunt dulce ca un pampon ;;)

P.s.: Pe hazband nu vi-l arat, ca ala are numai poze in poponeata goala;;)

Je moi aussi avais dixsept ans...

The Hazband strikes again!

Cica nu e scris corect, asa zice nevasta-mea ca ea stie limbi streine, insa nu asta conteaza. Conteaza de unde am aflat vorba asta care duhneste a intelepciune.
Eram student si ,impreuna cu colegul meu sa-i zicem Che, trebuia sa merg in camin la un alt coleg, sa ne invete cum sa facem o porcarie de proiect. Eu l-am intrebat preventiv pe colegul respectiv:

-Ma, tu vrei sa venim duminica la 10 dimineata la tine la camin?!! Pei nu sunt bairamuri sambata? tu o sa dormi dus la ora aia…

Colegul , foarte amabil, zice:
-Nu, ma, ca nu mai sunt atatea bairamuri, ca a plecat lumea acasa sa invete, asa ca vino cu Che la ora stabilita.
Buun, duminica ma infintez cu Che la usa astuia. Dupa o jumatate de ora de asteptat deja ni se luase, aveam rani la degete de la ciocanit si vocile ragusisera de strigat. Che, om intreprinzator, zice:
-Ba, ai bani la tine?
Io:
-N-am ba, ai uitat ca am baut toata bursa cu tine ,vineri?
Che:
-Bine, hai ca dau eu o bere ca mai am banii de abonament pentru transport in comun. Asa ca ii lasam lu' asta in usa un bilet ca suntem pe terasa cutare, sa vina sa ne ia de acolo.
Fac o mica paranteza sa va spun ca Che nu avea niciodata bani la el, dar intodeauna avea banii de abonament si de fiecare data cand se ajungea la faze de genul asta o baga pe asta cu banii de abonament. Cred ca daca ma intalnesc cu el pe strada si-l intreb: Ma de unde ai avut bani sa-ti iei masina asta misto? ar raspunde nonsalant: Din banii de abonament!
Mergem noi pe terasa pe la 10 jumate dimineata, evident ca era pustiu cu exceptia unui tip la 2 mese mai incolo. Ne luam berile si ne apucam sa sporovaim de ale noastre. La un moment dat, tipul il cheama pe chelner sa-i mai aduca o bere si sa debaraseze masa, ocazie cu care se muta chiar la masa de langa noi. Numarul de sticle pe care le avea pe masa si dialogul cu limba impleticita care il purtase cu chelnerul sugerau foarte clar faptul ca omul era de cursa lunga. Noi continuam sa vorbim de ale noastre, cand se trezeste tipul de langa noi:

-Ma scuzati, pot sa ma asez la masa Dvs? Ca nu-mi place sa beau singur...

Acum, daca cineva ar veni la mine in ziua de azi, in aceleasi conditi,i sa ma intrebe acelasi lucru, i-as raspunde:
-Da va rog, dar sa stiti ca sunt suspect de holera sau antrax ca nu si-au dat inca doctorii seama. Iar daca tipul e prea trotilat de bautura se poate alege varianta:
-Sigur ca da, dar sa stiti ca am SIDA, si as tusi semnificativ inspre el.

Insa atunci eram doar un pustan si in pofida spiritului conservator care ma domina nu am putut sa spun decat:
-Da, va rog, dar sa stiti ca noi nu mai stam mult ca trebuie sa vina un coleg sa ne ia.

Omul nu a obiectat si s-a asezat la masa cu noi si a inceput:
-Mi-am dat seama din discutiile voastre ca sunteti studenti.

Noi il aprobam si omul continua:

-Ce frumos, si mie mi-ar fi placut sa fiu student. E frumoasa viata de student nu-i asa?

Noi, deja stanjeniti de pofta de discutie a tipului, il aprobam si de data asta. Iar tipul continua cu discutia asta tampita. La un moment dat se opreste si cade intr-un fel de reverie. Poate cunoasteti privirea de bovina a omului trosnit de bautura. Ochii lui afisau foarte clar mesajul: Semnal momentan nedisponibil. Deja era liniste la masa de 5 minute, o liniste mormantala, incat nici eu nici Che nu stiam ce sa mai zicem. Incep sa discut cu Che tot felul de cretinisme, in asa fel incat sa nu ne deranjam noul comesean. Che se prinde repede de manevra si-mi tine isonul. La un moment dat, Tipul se trezeste din reverie si ne-o tranteste pe asta:

-Da ,Domne! Je moi aussi avais dixsept ans! si apoi adauga plin de el: Cum spunea Jean Paul Belmondo!

Che se uita descumpanit la mine ca stia ca sunt la franceza, iar eu ii raspund:

-Si eu am avut 17 ani, spre bucuria comeseanului care mi zice la randul lui:
-Da, Domne, vezi ca stii.

In ochii lui se putea citi bucuria de a reusi sa dialogheze cu niste studenti si mai mult bucuria ca, desi nu urmase nici o facultate, spusese o vorba inteleapta. Unde o fi fost intelepciunea, habar nu am. Oricum, se vedea simpatia lui pentru mine, doar vorbeam aceeasi limba. Dupa izbucnirea aceasta de intelepciune tipul cade din nou in reverie, asa ca fac prima incercare de evadare si-i zic:

-Stiti, e cam tarziu, noi ar trebui sa plecam.

Tipul foarte contrariat si trist, totodata, intreaba:
-Dar de ce?

Che prinde manevra si zice:
-Pai nu mai avem bere.

Omul nu se lasa convins si ne zice:
-Pei mai cumparati-va.

Che nu se lasa nici el:
-Pei nu mai avem bani (mare greseala). Omul impaciuitor zice:
-Pei beti de la mine din sticla.

In momentul acela vocea mea interioara a inceput sa faca urmatorul rationament: Ma,asta e ramas de cu seara pe terasa, e clar, la cat e de distrus. Pei daca a baut de unul singur de aseara inseamna ca a avut ce sarbatori. Ce putea sa sarbatoreasca? Clar ca a fost la curve. Ca a fost la curve nu-i problema ca s-o fi protejat, dar ce a facut cu limba?!?!? Deci al dracului sa fiu daca pun gura pe sticla lui!
Cred ca noul meu comesean a intuit ceva din rationamentul meu ca a luat sticla lui Che si a turnat bere de la el din sticla. Iar apoi ii zice lui Ch.:
-Hai bea, hai noroc!

Che , vizibil scarbit (cred ca imi citise gandurile), da noroc cu el, bea o gura de bere si-mi zice:
-Ia ma si tu.

La care eu , zambind, ii zic:
-Nu pot ma, ca m-am balonat.

In momentul urmator am reusit sa ma conectez la sinapsa lui Che:asta facea perversiuni sexuale cu arborele meu genealogic.
La un moment dat il vad pe comesean ca se uita fix la intrarea pe terasa. Noi ii urmarim privirea si , surpiza: era colegul care trebuia sa vina sa ne ia. Deci nu pot sa va exprim in cuvinte cum ne uitam noi la colegul care venea inspre noi. Ati vazut cumva filmuletele alea din WWII cand intrau americanii in orase ca eliberatori si lumea ii aplauda si le dadea flori? Aia e propaganda ieftina americana. Noi ne uitam la colegul nostru ca la Mantuitor. Mi se parea ca nici nu atinge pamantul cu picioarele. Subtil, comeseanul s-a retras la masa lui, fara sa zica nimic. Se aseaza colegul la masa destul de mirat de felul cum ne uitam la el si zice:

-Ba, am adormit la Xulescu in camera si d'aia nu m-ati gasit.

Noi:
-Nu-i bai hai sa mergem. Colegu zice:
-Ba, daca tot suntem aici, hai sa mai stam sa bem si noi o bere si dupa aceea va invat cum sa faceti proiectul.

In momentul urmator si eu si Che am izbucnit:
-Noi am venit sa invatam, nu sa o ardem ca boschetarii la terasa!

Colegul a facut de data asta ochii mari. Vrajeala asta cu noi am venit sa invatam o mai auzise de la noi, dar sa refuzam noi o invitatie la bere nu auzise in viata lui. Asa ca ne-am ridicat sa plecam. Din mers l-am salutat cordial pe noul nostru amic. Cred ca aveam o stare de spirit ca romanii dupa razboiul de independenta.

Nu facem zece pasi si colegul macinat de dubii ne intreaba:
-Dar care a fost faza la terasa???

Sa mori din dragoste ranita

Meh, eu cred cu tarie ca una din calitatile oamenilor inteligenti este capacitatea de a se ironiza, fara a cadea in ridicol. Bineinteles, prietenele mele, alea putin care sunt (una-doua-trei) au abilitatea asta si ma delecteaza pe mine, periodic, cu cate o relatare din cripta proprie.

Intr-unul din episoadele noastre de exorcizare de grup, iaca ce mi-a relatat una din pupezele mele :

Sa fi fost prin prin 2004 cand, mandra noastra de doar 19 primaveri, si-a luat inima-n dinti si, cu maman de manuta, s-a infiintat la usa ginecologului, for her very first OBGYN visit ;;) Scopul si durata vizitei : verificarea bunei functionari a instalatiei si obtinerea de detalii cu privire la metode de neimbortosire, care sa nu implice nici caciulite, nici hapuri pasaresti.
Bon, se duce fata mea , emotionata si frematanda ca o fecioara, si, dupa scormoneala de rigoare, intreaba, cu emotie in glas:

- Aaa, stiti?! As vrea sa apelez la o metoda de contraceptie de incredere, dar sa nu fie nici prezervative , nici pilule...
- A, bineinteles. Foita chinezeasca! Rulati foaia si o introduceti in “si anume”, cu fix 10 minute inainte de actul sexual.Dar mai bine introduceti doua, sa fie sigur!
- Minunat!

Merge fata, cu prietenul, care intre timp i-a devenit sot, la o farmacie. Rosie-verde-albastra, intreaba farmacista, duios:

- Buna ziua..aa...foite chinezesti aveti?
- Avem!

face fata , rapid, un calcul mental ...doua de ocazie, hai sa zicem 10, vedem cu mere...

- 10! :D
Farmacista, siderata:
- Cate?
- 10! Pentru inceput!
- Dar mai avem doar 8?!
-Dati-mi 8!

Plateste eaechivalentul unui sfert din bursa, si iese afara, emotionata, sa-i povesteasca iubitului cum au decurs ostilitatile.

- Am luat, dar aveau doar 8!

Dumnealui, vadit entuziasmat si miscat de perspectiva unui amor “au naturel”, ii raspunde increzator:

- Nu-i nimic, iubita! Mai cautam si alte farmacii!
- Dar e cam scump!
- Nu conteaz! Cum? Pentru noi, niciun efort nu e prea mic! Ne descurcam noi, punem bani..Cum, pentru iubirea noastra? Nimic nu e prea scump! zise el ca un Romeo triumfator...

Ajung porumbeii nostri acasa, hotarati sa testeze noua metoda. Citeste mandra prospectul fugitiv. Da, bine, se ia foaia, se ruleaza foaia, mare filosofie. Da sa desfaca o folie si descopera ca, de fapt, fiecare pachetel continea 10 foi. Un calcul rapid, 10 ori 8, 80 , imparti la 2...ce sa mai, sa te tot iubesti constient!

In pachet, foile albe, care evident ca tre sa fie albe, ca doar de-aia le zice foi, erau intercalate cu niste folii cam de plastic, probabil de protectie, isi spuse ea.
Introduce cele doua ghemotoace unde zicea pe prospect si se avanta in noaptea intunecata a amorului ghebos. Chin , durere, disconfort. Mnealui, mai sa lesine de placere cand redescopera senzatii ca la inceput. Ce mai, dragostea renascuse. Ea, amarata, se retrage in toilette, de unde isi culege un ghemotoc de pe jos, celelalt ramanand pierdut pe veci... A doua incercare, tot cu doua foi, iar cade un ghemotoc. Trag ei concluzia ca e de ajuns cu o foaie. Pana trece o vreme si fata incepe sa simta ca ceva n-ar fi in regula, si ce face o fata cand nu merge ceva? Suna o prietena!

Ii relateaza cu lux de amanunte patania, durerea, chinul, pana se lumineaza prietena si o intreaba:

- Auzi, ce foi ziceai tu ca ai introdus acolo ?
- Pai alea albe! Ergo foile;)
Prietena, zguduita de ras si tavalindu-se pe jos , mai sa dea in convulsii, ii explica:
-Alea erau foile de protectie, de HARTIE! Tu trebuia sa folosesti foitele alea transparente, care se dizolva!

Amarata si traumatizata,se hotaraste sa renunte pe veci la celuloza pacatoasa si sa dea uitarii episodul atat de rusinos. Cateva zile mai tarziu, insa, torturata de mancarimi si usturimi, hop la gine!

- Buna ziua, ma scuzati , stiu ca o sa par ridicola, dar am introdus, fara sa vreau, hartia protectoare, in loc de foita. Ce-i de facut?

-A, stati linistita! N-aveti nimic! Si, oricum, sunteti mic copil pe langa duduia careia a trebuit sa-i facem spalaturi stomacale, ca a inghitit ovulele vaginale!

Si uite asa a revenit prietena mea la metodele vechi de cand lumea si pamantul, adepta ferventa a dictonului “Plastic, it’s fantastic!”