Povestea fetitei cu mult cap dar fara coada.Fetita, nu povestea.

A fost o data ca niciodata o fetita. Nu era nici prea cuminte, dar nici foarte neascultatoare. Obisnuia sa manance tot din farfurie, desi ii displacea teribil pestele,iar caimacul o ingrozea de-a dreptul. Odata chiar a alergat prin casa, cu limbuta scoasa afara, implorand-o pe sora ei mai mare sa o scape de mazga odioasa, ratacita (nu se stie cum) prin paharul ei cu lapte.

 

Alteori mai spargea cate un bibelou, pentru ca i se pareau tare urate.Adevarul e ca nu a reusit niciodata sa le inteleaga rostul, desi cu timpul a invatat sa le ocoleasca,sambata dimineata, cu carpa de praf. 

Tata lipsea. Se pare ca se intamplase un bucluc, o mica neintelegere careia adultii ii spuneau „divort”, dar fetitei, drept sa spunem, prea putin ii pasa de buclucuri si incurcaturi de oameni mari.

Il revazuse in prima zi de scoala, cand a venit si a luat-o de mana, iar ea a fugit ingrozita spre mama. Inca mai are , pastrata bine, acea fotografie in care priveste speriata catre obiectiv, agatata de mama cu varful degetelor, in timp ce tata o tinea strans langa el. Asa cum fac tatii, se pare.

Isi aminteste cum, in clasa a doua, dupa sarbatori, i-a cerut voie mamei sa-l sune. Si-a repetat cuminte poezia si l-a sunat.I-a spus cum o cheama, nume si prenume, ca este fetita lui si ca are opt ani. Si a tacut. I-a promis ca-l va trimite pe fratele ei sa o ia in vizita, in noaptea de Revelion, unde avea sa primeasca si o papusa.Se pare ca mosul ajunsese si acasa la tata si papusa o astepta.

In ziua aceea s-a dus la matusa ei, care locuia in blocul de peste drum de casa tatalui ei, si a asteptat. Purta o rochita tricotata, dintr-o lana care o pisca si o facea sa vrea sa se scarpine,dar nu conta. S-a cocotat cuminte pe fotoliul din dormitor, de unde putea vedea iesirea din blocul tatalui ei.De fiecare data cand se aprindea lumina in hol, isi indrepta rapid fustita si se ducea ,grabita, sa isi puna ghetutele. S-a incaltat de sase ori si tot de-atatea ori s-a si descaltat. In cele din urma a adormit pe fotoliu, in rochita ei tricotata, din lana ce pisca.

A sunat-o trei luni mai tarziu, sa-i spuna ca papusa ajunsese la o alta fetita, ce si-o dorise mai mult. I-a cumparat, in schimb, doi bebelusi de carpa, blonzi, care-au murit pe sifonierul din camera ei, pana cand alte fetite au venit si i-au reinviat, cu joaca.

In anii ce-au urmat, fetita l-a vizitat pe tata. De obicei de ziua lui sau de sarbatori, cand ii spunea sa-si aduca si carnetul de note. Il deschidea tacticos, mandru, rasfoindu-l pe deasupra burtii lui intesate de prea multe nopti si zile pantagruelic hranite si  baute, laudandu-se amicilor cu copilul lui destept.

Daca o intrebi pe ea, pe fetita, e de ajuns sa inchida ochii, si ti-ar putea recita, cuminte, vorbele lui. O vezi? Sta la biroul ei si, dincolo de parcul de sub fereastra ei, il vede. Cu camasa lui alba, repetand, an dupa an , dupa an: „vezi? - batand cu degetu-i grasan pe buzunarul din dreptul inimii- cand aveai trei luni, te-am tinut aici, uite aici, sa dormi pe mine. Si stii ce-ai facut? Te-ai pisat.”

Mai ca-i vine si ei sa repete cu voce tare :”uite, pune mana, inca e umed! Simti? Si acum imi miroase camasa a pipi”. 

O alta amintire pe care el o avea era de cand il intrebase ea , intr-una din multele lui plecari „pe teren”, daca „si la Campina e tot teren, tati?”. Sau cand,pitica si schioapa cum era, ii ceruse sa-si care singura pepenele cules , rugandu-l sa o ajute sa-si scrijeleasca numele pe el. Mina-Mina-Pisa-Pisa-Cutu-Cutu. Pentru ca nu-si putea pronunta numele corect, facuse pipi pe camasa lui, fix in dreptul inimii, si ii era tare tare tare frica de cainii vagabonzi.

Inca ii este frica de ei, de-aia isi si suna sotul,seara de seara, sa vina sa o ia din fata blocului, „s-o treaca de caini”. Mina-Mina-Pisa-Pisa-Cutu-Cutu.

Uneori, cand era foarte melancolic, scotea din sertar certificatul de deces al surorii pe care ea n-o cunoscuse si ii spunea, mandru :”vezi asta? Innebunise, auzi? Doctorul mi-a zis sa-i fac alta, altfel o ia razna.Si te-am facut pe tine”. Adica venise ca sa ocupe un gol, un spatiu lipsa.Si s-a bucurat, zau ca da. Multa vreme a crezut ca trebuie sa fii tare special ca sa poti inlocui pe cineva, sa vindeci.

Ironic e ca a aflat si ea mai tarziu ce baliverna este teoria gaurilor de astupat.Din inima,zic.

Cativa ani mai tarziu, cand a intrat la facultate si l-a sunat sa-i spuna, a intrebat-o doar ce dracu' a fost in mintea ei de a ales Portugheza.  Ce sa faci tu cu aia? E tara mica. Vai de capul tau.

Cu o zi inainte de a pleca cu bursa in Portugalia, a chemat-o la el, sa-si ia ramas bun si sa-i dea niste bani. A rugat-o sa-i scrie , scrisori pe hartie,cu stiloul. Si apoi i-a zis sa aiba grija sa nu se intoarca bortoasa de acolo, „ca cine dracu’ ti-l creste?”.

Cumva, dupa cateva scrisori, entuziasmate (ale ei), boeme, filosofice, cumva ciudat indreptate spre un trecut pe care ea nu-l cunostea (ale lui), s-a rupt.

N-a mai putut. Timpul petrecut departe de casa o facuse sa simta, tot mai acut, prezentele si absentele din viata ei. Dorul teribil de casa, de mama ei, de camera ei,  de familia ei cea adevarata.Si distanta dintre ea si un tata prezent mai mult in amintirile povestite de altii,  ca niste fotografii vechi, in care mai ca nu te recunosti, privind hartia ingalbenita.

A sunat-o cinci ani mai tarziu, ca s- o vada, si pentru o vreme s-au revazut. Se gandea ea ca n-are cum sa repare trecutul, tot ce nu fusese.Dar putea sa faca ceva pentru viitor.Se gandea tot mai des la casatorie, la faptul ca va avea si ea copiii ei, care vor vrea sa stie si despre acel bunic. In toamna acelui an, la nunta ei, doua locuri au fost goale. N-a venit, n-a sunat, si n-a mai fost.

Capul.

Fetita a ajuns sa invete, in timp, ca trei amintiri sunt prea putine.  Ca oamenii se indragostesc si se despart, dar ca nu ai cum sa divortezi de propriul tau copil. Ca daca pleci, sa faci bine sa stii ca nu o sa mai poti sa te intorci. Ca poarta aia pe care el, copilul, ti-a lasat-o deschisa, nu va ramane asa pentru mult timp. Ca o sa vina o zi cand dragostea aia „data” nu va mai fi neconditionata. Ca ai , ca parinte, fix cinci minute dintr-o viata, sa fii langa el, sa-l iubesti, sa-l cresti, sa-l sufoci cu iubire si sa-l enervezi cu regulile tale,sa-l educi, sa-l certi, sa-l strangi in brate si sa-l pedepsesti.Fix cinci minute.

Coada.

Dupa aceea, daca n-ai fost, nu mai esti.

Iar fetita l-a iertat pentru tot ce n-a fost. Si si-a cerut si ei iertare pentru ca poate, cine stie, n-a fost o fetita suficient de cuminte,suficient de silitoare, suficient de buna. Si pentru ca ea, fetita care a fost, find acum femeie, nu a mai putut sa il vrea si sa il simta aproape.Si a renuntat. Fetita care a crescut a stiut ca n-are tata zi a zambit.A stiut.
 
Nota Autorului.
A,da.Si sa stiti ca nici un copil nu uita. Nu incercati sa va consolati cu gandul ca n-o sa mai tina minte cand nu ai fost, cand n-ai sunat, cand chiar si tu ai uitat. Daca nu esti acolo, in fiecare clipa, isi va aminti cu exactitate fiecare zi in care ai lipsit. Ar fi bine sa si le aminteasca pe alea in care ai fost acolo. Zic si eu.
In rest, fiti fara grija, vor creste si fara voi, bine mersi.