Sa vrei sa vindeci ce nu poate fi vindecat

Acest post s-ar putea numi, la fel de bine, "depresia si cum sa nu mori de ea", dar parca nu-mi suna bine. Nu are sens sa disecam meandrele depresiei, sunt negre si puturoase, si incredibil de personale.Atat de personale incat uneori nu stim in ce mlastini ne balacim si cum sa iesim din ele.Cum sa faci sa fie mai bine. Sa te vindeci.

Si aici prietena mea ar zice "haha, sa te vindeci? haha". Da,ma,haha.
Sa incerc sa ma vindec a fost cea mai proasta decizie a vietii mele de pana acum. Pentru o perioada foarte lunga de timp chiar am crezut ca poti sa vindeci durerea. Ca te poti trezi intr-o dimineata si sa fii bine, puf, sa revii la capitolul dinaintea paginii pe care ai rupt-o iremediabil. O pagina pe care nici un lipici din lume n-o mai poate aduce iar in poveste.Iar cartea ramane asa, pe veci schimbata.
Paragrafele se schimba, se rearanjeaza, intr-o noua ordine , cautand logica aia nestiuta, menita sa dea sens acelor doua pagini impare ce n-ar fi trebuit nici cand sa se succeada.

Mint.Cel mai greu lucru din viata mea a fost sa accept ca nu o sa ma vindec niciodata. Ca n-o sa treaca. Ca ar trebui sa uit, sa mor si sa ma nasc din nou, ca sa pot pretinde ca n-a fost.Ca o sa doara mereu. In unele zile mai mult, in altele mai putin, dar ca o sa doara mereu.

Sunt unele rani pe care nu le poti vindeca.Da, se cicatrizeaza, palesc, dupa o vreme nu mai sunt atat de roz, si sangele invata sa-ti curga prin noile noduri pe care ti le-ai facut in carne, toate-si croiesc drum prin noul tu. Numai tu , insa, refuzi sa mergi asa, mai departe, taiat, peticit, slutit.

Si vrei sa treaca.Sa nu mai doara. Sa nu mai auzi ca nu-ti mai lucesc ochii. Si ca nu mai esti ce erai. Si ca erai altfel, mai vesel,mai bun, mai rabdator, mai luminos, mai viu.

Dar nu mai esti. Si trebuie sa vina un om, un an mai tarziu, sa-ti spuna ca anii lasa urme. Ca si durerile lasa urme.Uneori durerile astea raman in urma unei rani. Si ca asta e noul tu. Asta esti. There's no way back.Deal with it.

Asa ca da.
N-am cum sa mai fiu cum eram.Dar cred ca sunt mai altfel, mai buna, mai eu. Si e ok sa ma doara, din cand in cand. N-o sa-mi mai cer scuze pentru ca doare. Am auzit ca asa e normal.

Nimeni n-ar trebui sa se simta vinovat pentru ca nu mai e bine. Si daca simtiti asta, sa stiti ca nu-i asa. Durerea nu-i minciuna.

Ati aflat pana acum ca nu mai pot sa spun in "cuvinte adevarate" ce vreau sa spun. Pur si simplu nu pot. Mi le spun mie, dar e de ajuns. Intelegeti voi.

Daca aveti prietene prin Constanta care au nevoie sa auda ca e ok sa doara, trimiteti-le acest link, va rog. Cu cat afla mai repede, cu atat mai bine. Un an e deja prea mult ca sa ajungi la concluzia asta.