Sa zicem ca moare o colega, ca orice alta colega. Ne zambeam, ne tineam companie seara, in autobuz.Si sa zicem ca, in ultima ei zi pe pamant, ati stat amandoua pe balcon si v-ati minunat de "atata soare". Si ti-a zis ca e o zi incredibil de frumoasa, nu-i asa?
Si sa zicem ca , vreme dupa ce a murit, te-ai gandit la ea, asa cum se gandesc toti cei ce le supravietuiesc celor ce mor, si ti-e mila si te tangui, si intr-un fel, hai sa fim sinceri, iata ce ocazie buna sa mai filosofezi putin pe tema futilitatii vietii. Ca toti murim, si ar trebui sa avem mai multa grija, si daca durerea ta de cap nu e doar o migrena, da da, o sa merg sa ma caut, aoleu, dar daca si eu o sa mor si n-o sa stiu ca a fost ultima zi frumoasa, ultimul soare? Si uiti, si se intampla si ceva dragut, si te intorci la eternitatea ta intangibila.
Sau iti faci , naibii, curaj, si te duci la medic, si-i spui si cum te-a durut in cot (da, da) si tot ce-ti trece prin minte, si te cauti. Sa stii tu sigur domle, ce faci, chiar traiesti sau iei de bun tot soarele de iarna?
Si esti bine, sanatoasa, ironic, mica ipohondra, pentru prima data in viata ta, esti perfect sanatoasa. Si ai inteles, mai mult decat oricand, ca intr-o zi, nu vei mai urca in autobuz, dar altii vor continua sa urce, sa-si taxeze abonamentele, sa sune sa intrebe daca trebuie cumparata paine, sa suspine, la un pahar de vin dupa o partida de sex conjugala, gandindu-se ca te-ai dus. Ce trist.
A dracu prozaica minte de apoi. Nu ne invatam minte si sa ne tintuim in agende ziua "apoi".
Apoi cand? Apoi acum.
APOI ACUM!
RăspundețiȘtergere