If I ever have a gay kid...

Ipocrizie.Asta văd în jur. Oameni care se dau toleranți, iubitori de aproape și prietenoși cu oricine. Adevărul este că sunt absolut convinsă că o majoritate covârșitoare a iubitorilor de homosexuali și-ar scuipa în sân numai la gândul că propria odraslă s-ar putea iubi cu cineva de aceeași culoare a chilotului.
Pentru că, nu-i așa (?), n-am nimic cu nimeni, dar al meu n-o să fie așa. Permiteți-mi să mă pronunț: Bwahahahaha!

Urmăream aseară pe TV5 anunțul oficial al legalizării căsătoriilor între persoane de același sex (în Franța,să ne înțelegem) și mi-am dat seama că suntem la ani lumină distanță de civilizație, că vor mai trece ani lungi până vom putea vedea așa ceva în România, and it sucks. Pentru că, până la urmă, cine ești tu, dragă stat, să-mi dai voie să mă mărit / însor cu Gigel sau cu Frusina în funcție de felul în care se declină numele meu?

Mă irită, mă doare și mă rușinează faptul ca am trăit cinci ani din viață lângă o colegă pe care am realizat abia   mult mai târziu că nu o cunoșteam. Am înțeles că nu o văzusem fericită, deschisă, liberă, ea însăși cu adevarat, pentru că trăim într-o lume în care este rușine să fii gay. Pentru că , în sinea noastră, suntem niște animale troglodite care au senzația că toți homosexualii declarați vor să ne fută direct, doar pentru că ei, scuzați ,pardon, se fut altfel.

Dragă Gigel, Dragă Frusino, aflați, dară, că și voi vă futeți altfel. Faptul că trebuie să-mi ascult vecinii, în toiul nopții, pleznindu-se peste cur sau milogindu-se unul de altul pentru o tură mai cu foc, nu mă face să mă simt mai bine. Nu zâmbesc cu drag,gândindu-mă : mvaai, mânca-i-ar mama de heterosexuali, fac și ei ce i-a lăsat Dumnezeu pe pământ să facă. 

Este deplasat și absurd să cerni oamenii după cum aleg să-și trăiască sexualitatea, când fiecare este liber să facă ce vrea el în dormitorul personal și când pe tine, dragă normalule, nu te arată nimeni cu degetul pentru că te pupi cu fete.

Nici măcar nu este o chestiune de alegere,dacă mă întrebi pe mine. Am stat ceva vreme să mă gândesc la faptul că eu, sincer, nu știu de ce sunt hetero și nici cum am ajuns să fiu, știu doar că sunt. Că mintea, sufletul, corpul meu vibrează, absolut întâmplător, la un el. La fel de aleatoriu, mă gândesc, aș fi putut iubi astăzi cea mai mișto femeie de pe pământ, habar nu am. Cred sincer că dacă este ceva în lumea asta ce nu poate fi educat, schimbat, adaptat, acel lucru este alchimia fiecăruia. Modul în care fiecare simte și resimte oamenii și momentele, dincolo de fizic. Emoțiile.


Nu cred în explicații de genul a fost violat/ă în copilărie și a rămas cu traume. Iertați-mă, nu neg greutatea unei astfel de tragedii și nici faptul că, de multe ori, rămân cicatrici foarte greu de șters, dar Homosexualii nu sunt oameni defecți! Nu sunt niște jucării cărora le-ai scos o piuliță și nu mai funcționează niciodată normal. Am văzut oameni traumatizați ,într-un fel sau altul,oameni care au ajuns să se autoflageleze la nesfârșit, căutând același tipar bolnav cu care s-au învățat, singurul pe care-l cunosc. Însă aici paleta este foarte largă și cuprinde absolut toate formele de abuz la care te-ai putea gândi, deci nu. Homosexualii nu se fac.

Ei se nasc.Oameni.Oamenii se nasc fiind ei înșiși încă dinainte de a deschide ochii către lume, înainte de a ști cum sunt și cine sunt sau cum ar trebui să fie, după alții. Oamenii pur și simplu sunt. Iar dacă eu, ca posibilă viitoare mamă , am vreo așteptare de la copiii mei, aceea este să fie oameni.

Era o scenă în Grey's Anatomy,când Arizona povestește despre reacția tatălui ei, când a aflat că este lesbiană: Are you still the person I raised you to be? = Ești, încă, omul care te-am crescut să fii?

Eu sper că da. Că voi putea crește un om bun, un om inteligent și, cel mai important, un om liber să fie el însuși și liber să iubească. Și mai sper ca, până atunci, să se mai schimbe ceva în lumea asta, să renunțăm la așteptări, să înțelegem că nu putem dicta ce vor deveni copiii noștri, dar că putem dicta felul în care vor privi și vor fi priviți de către lume.

Și dacă tot sunt la capitolul confesiuni, am o singură așteptare de la copiii mei. Să nu fie paparude. În rest, cred că voi avea nepoți, dacă-și vor dori ei copii, sau poate nu. Poate vom dansa la nunțile copiilor noștri.Sau poate nu. Poate vor fi medici,ingineri,profesori sau inventatori.Sau poate nu. Poate vor fi homosexuali.Sau poate nu. Who cares?

Eu aleg să mă bucur de oameni. Smarten up,people!