Purple little satin bag

Aș fi o mincinoasă , de-aș spune că nu cred în semne. Nu le caut, nici nu le ridic pe piedestaluri emoționale fantasmagorice, însă , atunci când le văd, le prețuiesc. Ca pe o floare pe care o pui în ierbar, să pară că doarme , cu tot cu parfumul ei, că n-a murit. Nici speranța nu moare.

Și zâmbesc către Dumnezeu,că-L văd cum se joacă cu numele lui și cu șoaptele lui, cum mi se arată, prin mine, prin voi, prin tot.

Îi spuneam unei prietene de dimineață că tot ce e de învățat este iubirea. Că tot ce trebuie să știm este să ne deschidem inimile spre orice drum, orice zare, și-o veni. Sigur sigur va veni. Noi trebuie doar să ne netezim cămeșele din borangicul sufletului și să așteptăm.

N-a venit așteptatul (încă), dar a venit un semn. Un semn că unele lucruri nu-s doar sticlă colorată, că mai există încă frumos și cald creat de lumea asta.

Și mă întreb cum de reușește pământul să creeze ceva atât de frumos și să ne suporte , uneori, pe noi, pociții. 

Într-o pungă lila, care-mi amintește de cămășile de mătase ale mamei mele, am primit o brățară albastră, ca sufletul meu când aleargă departe.

O brățară făcută ,parcă , pentru mine. Pentru pielea mea sensibilă, care nu suportă metale și se rănește atât de ușor, căutând , uneori, frumosul.

Un șirag de mărgele care iubesc apa de mare și soarele, ca mine, care alină durerile de oase suferinde și mângâie pântece aride.

Grea și delicată, totodată, atât de prețioasă încât mi-e să n-o stric. Și-am împrumutat mâna unei prietene, ca s-o arăt lumii, pân-oi avea curaj și marea la picioare, s-o scot și eu la plimbare.

Sunt norocosă. Sau binecuvântată, sau chiar amândouă. Și vă mulțumesc, cu vorbe pline, Bogdana și Chic Victim.