Life lately - ganduri de luni, august,vine toamna bine-mi pare

Lumea  începe să se obişnuiască cu faptul că divorţez. Am dispărut din viaţa prietenilor şi familiei mele nişte ani, fără a fi o victimă,permiţând să se întâmple tot ce am trăit în ultimii cinci ani. Am ieşit din căsnicia asta ştiind că tot ce îmi va trebui vreodată în viaţa asta port cu mine, fără a şti sau spera ,însă, că dincolo de nebunia care a fost mă vor fi aştepat toţi.
Fără explicaţii, fără reproşuri, ci pur şi simplu cu multă dragoste şi dor, m-au primit înapoi.
Nu voi înţelege ,probabil,întru totul, ce am făcut să merit atâta iertare şi iubire, însă o primesc. Şi mă las răsfăţată,iubită şi alintată de toţi. Şi cred ,oh da, chiar cred, că mai există speranţă în lumea asta.

Am înţeles şi ce înseamnă să te iubeşti, cum e când Dumnezeu îţi dă dar nu îţi bagă în traistă.Credeam că trebuie să te lupţi aşa,tare tare, cu mâinile bătătorite şi cu sufletul rupt, ca să primeşti. Nu. Odată făcut primul gest de bunătate faţă de tine însuţi, binele vine. Şi uite aşa, în câteva clipe, mi-am găsit un job nou,unul la care visam de mult,o casă cu masă în dreptul ferestrei, să fac bun cu soarele-n blide, şi liniştea.

În primele zile eram amorţită, mi se părea ireal că am reuşit să fug, de parcă m-aş fi trezit dintr-un coşmar fără sfârşit. Apoi am fost furioasă pe mine, că am stat atât, că am permis prea mult, că n-am urlat după ajutor decât în mine.Plecasem de mult,dar aşa sunt eu, port doliul in presentiam, să ştiu că dacă plec îmi iau doar sufletul şi speranţele cu mine, nici un regret. Acum zâmbesc. Mi-am salvat viaţa şi îmi reaud vocea.

Râd în fiecare zi. Cu lacrimi, cu muci, cu sughiţuri, din capul pieptului aşa. Şi mănânc puţin şi bun, şi-mi las corpul să-şi revină după tonele de medicamente şi de durere înmagazinate pănă-n măduva oaselor.

Cred în continuare în iubire, ba poate acum mai mult decât oricând, şi, deşi ,cumva, nu e drumul pe care mi l-aş fi dorit pentru viaţa asta, it makes sense.
Aici unde sunt, m-am găsit. M-am decantat pe mine şi ştiu că nu vreau decât tandreţe şi respect. Şi multă dragoste.O voce care să-mi răspundă, să-mi urle şi un suflet care să mă asculte.  Iar pentru luminaţii vieţii asta înseamnă tot.

Mi-e dor să gătesc ,dar singură nu-mi place să mănânc, aşa că mi-am luat linguri verzi şi farfurii roşii, să ademenesc suflete flămânde ,ca mine, în casa sufletului meu.Uşa e deschisă,prieteni.

Şi, cum spuneam acum nişte ani, e de bine, mă. Avem de trăit , nu de murit. Şi de iubit, nu de fugit.

O săptămănă minunată cu milă de voi vă doresc. Râdeţi,pupaţi-o până v-or ustura buzele şi strângeţi-o în braţe pănă începe să doară.Abia atunci va şti că este liberă, că zboară.