Sunt o gospodina performanta, io mai lipseam de la Olimpiada de Londra, nu stiu aia ce pierd ca nu m-au chemat. Fac pariu ca descalificam juma' din lotu' olimpic mondial, dupa o ciorba de vacuta si o placinta cu branza ca la mama acasa. Juma de tona, in doua zile.
Ieri am primit medalia de aur la proba de curatat mazare-viteza. Sotul s-a fofilat la cules de visine, dupa doua vrejuri de mazare datatoare de bataturi la degetutele-i de orasean finut. Deh, talente.
Mazarea nu v-o mai explic, ca pe-aia o stiu toti. Visinele, in schimb, au sucombat in oala cu chisalita (compot,pentru cine nu stie), la congelator, pentru posteritate, si in juma de kil de pandispan, pentru glicemie,na.
Dupa ce-am facut ikebana pe faianta din bucatarie, incercand sa le scot samburii cu scobitoarea si asasinand viermisori cu mainile goale, ca o razboinica ce sunt, m-am certat juma' de ora cu hazbandul pe tema "cate visine sunt destule visine?". Masura mea a fost domneasca, a lui a fost "toate sunt insuficiente, mai suna un prieten".
Am descantat-o, cantat-o, boscorodit-o, ba chiar am abandonat-o. Refuzam sa asist la asa sacrilegiu cu baltau de visine. Dar a iesit. Da, da, stiu. Barbatii au intotdeauna dreptate.
Iata:
Care nevasta-sa a mers la sigur, cu clasicul pandispan matematic, dupa formula "1-1-1-1" (cati de unu?). Adica: cate oua, atatea linguri de zahar/ulei/faina. In cazul nostru, 6.
Galbenusurile masate bine cu 6 linguri de ulei si un strop de sare. Separat, 6 albusuri batute cu bestialitate, cu 6 linguri de zahar si eternul strop de sare. Am incorporat galbenusurile in albusuri, cu grija, apoi cele 6 linguri de faina, extract de vanilie, un plic de praf de copt diluat cu otet/zeama de lamaie.
Tava am gatit-o cu nitel unt si foaie de copt, trantit aluat, lins bol, trantit si visinele. Toate visinele. Racnit ca o sa se duca la fund. Copt la foc mediu spre mic. Mai bine mic decat mediu, dar treaba voastra, faceti cum stiti.
Testat cu scobitoarea, scos, racit, pudrat, halit. Gemut. Bun.
Visine+pandispan = L'amour toujours. Astfel:
Si ca tot vorbiram de visine si proteinele implicite, o scurta lectie de franceza: Un ver vert dans un verre vert.
Cine stie, castiga!
Si dedicatie, o manea de-a lor, pica bina la cafea, mai trezeste neuronii. V-am pupat.