A fost o data ca niciodata o fetita. Nu era nici prea
cuminte, dar nici foarte neascultatoare. Obisnuia sa manance tot din farfurie,
desi ii displacea teribil pestele,iar caimacul o ingrozea de-a dreptul. Odata
chiar a alergat prin casa, cu limbuta scoasa afara, implorand-o pe sora ei mai
mare sa o scape de mazga odioasa, ratacita (nu se stie cum) prin paharul ei cu
lapte.
Alteori mai spargea cate un bibelou, pentru ca i se pareau
tare urate.Adevarul e ca nu a reusit niciodata sa le inteleaga rostul, desi cu
timpul a invatat sa le ocoleasca,sambata dimineata, cu carpa de praf.
Tata lipsea. Se pare ca se intamplase un bucluc, o mica neintelegere
careia adultii ii spuneau „divort”, dar fetitei, drept sa spunem, prea putin ii
pasa de buclucuri si incurcaturi de oameni mari.
Il revazuse in prima zi de scoala, cand a venit si a luat-o
de mana, iar ea a fugit ingrozita spre mama. Inca mai are , pastrata bine, acea
fotografie in care priveste speriata catre obiectiv, agatata de mama cu varful
degetelor, in timp ce tata o tinea strans langa el. Asa cum fac tatii, se pare.
Isi aminteste cum, in clasa a doua, dupa sarbatori, i-a
cerut voie mamei sa-l sune. Si-a repetat cuminte poezia si l-a sunat.I-a spus
cum o cheama, nume si prenume, ca este fetita lui si ca are opt ani. Si a
tacut. I-a promis ca-l va trimite pe fratele ei sa o ia in vizita, in noaptea
de Revelion, unde avea sa primeasca si o papusa.Se pare ca mosul ajunsese si
acasa la tata si papusa o astepta.
In ziua aceea s-a dus la matusa ei, care locuia in blocul de
peste drum de casa tatalui ei, si a asteptat. Purta o rochita tricotata,
dintr-o lana care o pisca si o facea sa vrea sa se scarpine,dar nu conta. S-a
cocotat cuminte pe fotoliul din dormitor, de unde putea vedea iesirea din
blocul tatalui ei.De fiecare data cand se aprindea lumina in hol, isi indrepta
rapid fustita si se ducea ,grabita, sa isi puna ghetutele. S-a incaltat de sase
ori si tot de-atatea ori s-a si descaltat. In cele din urma a adormit pe
fotoliu, in rochita ei tricotata, din lana ce pisca.
A sunat-o trei luni mai tarziu, sa-i spuna ca papusa
ajunsese la o alta fetita, ce si-o dorise mai mult. I-a cumparat, in schimb,
doi bebelusi de carpa, blonzi, care-au murit pe sifonierul din camera ei, pana
cand alte fetite au venit si i-au reinviat, cu joaca.
In anii ce-au urmat, fetita l-a vizitat pe tata. De obicei
de ziua lui sau de sarbatori, cand ii spunea sa-si aduca si carnetul de note.
Il deschidea tacticos, mandru, rasfoindu-l pe deasupra burtii lui intesate de
prea multe nopti si zile pantagruelic hranite si baute, laudandu-se amicilor cu copilul lui
destept.
Daca o intrebi pe ea, pe fetita, e de ajuns sa inchida
ochii, si ti-ar putea recita, cuminte, vorbele lui. O vezi? Sta la biroul ei
si, dincolo de parcul de sub fereastra ei, il vede. Cu camasa lui alba, repetand,
an dupa an , dupa an: „vezi? - batand cu degetu-i grasan pe buzunarul din
dreptul inimii- cand aveai trei luni, te-am tinut aici, uite aici, sa dormi pe
mine. Si stii ce-ai facut? Te-ai pisat.”
Mai ca-i vine si ei sa repete cu voce tare :”uite, pune
mana, inca e umed! Simti? Si acum imi miroase camasa a pipi”.
O alta amintire pe care el o avea era de cand il intrebase
ea , intr-una din multele lui plecari „pe teren”, daca „si la Campina e tot
teren, tati?”. Sau cand,pitica si schioapa cum era, ii ceruse sa-si care
singura pepenele cules , rugandu-l sa o ajute sa-si scrijeleasca numele pe el.
Mina-Mina-Pisa-Pisa-Cutu-Cutu. Pentru ca nu-si putea pronunta numele corect,
facuse pipi pe camasa lui, fix in dreptul inimii, si ii era tare tare tare frica
de cainii vagabonzi.
Inca ii este frica de ei, de-aia isi si suna sotul,seara de
seara, sa vina sa o ia din fata blocului, „s-o treaca de caini”.
Mina-Mina-Pisa-Pisa-Cutu-Cutu.
Uneori, cand era foarte melancolic, scotea din sertar
certificatul de deces al surorii pe care ea n-o cunoscuse si ii spunea, mandru
:”vezi asta? Innebunise, auzi? Doctorul mi-a zis sa-i fac alta, altfel o ia
razna.Si te-am facut pe tine”. Adica venise ca sa ocupe un gol, un spatiu
lipsa.Si s-a bucurat, zau ca da. Multa vreme a crezut ca trebuie sa fii tare
special ca sa poti inlocui pe cineva, sa vindeci.
Ironic e ca a aflat si ea mai tarziu ce baliverna este
teoria gaurilor de astupat.Din inima,zic.
Cativa ani mai tarziu, cand a intrat la facultate si l-a
sunat sa-i spuna, a intrebat-o doar ce dracu' a fost in mintea ei de a ales
Portugheza. Ce sa faci tu cu aia? E tara
mica. Vai de capul tau.
Cu o zi inainte de a pleca cu bursa in Portugalia, a
chemat-o la el, sa-si ia ramas bun si sa-i dea niste bani. A rugat-o sa-i scrie
, scrisori pe hartie,cu stiloul. Si apoi i-a zis sa aiba grija sa nu se
intoarca bortoasa de acolo, „ca cine dracu’ ti-l creste?”.
Cumva, dupa cateva scrisori, entuziasmate (ale ei), boeme,
filosofice, cumva ciudat indreptate spre un trecut pe care ea nu-l cunostea
(ale lui), s-a rupt.
N-a mai putut. Timpul petrecut departe de casa o facuse sa
simta, tot mai acut, prezentele si absentele din viata ei. Dorul teribil de
casa, de mama ei, de camera ei, de familia ei cea adevarata.Si distanta dintre ea si
un tata prezent mai mult in amintirile povestite de altii, ca niste fotografii vechi, in care mai ca nu te
recunosti, privind hartia ingalbenita.
A sunat-o cinci ani mai tarziu, ca s- o vada, si pentru o
vreme s-au revazut. Se gandea ea ca n-are cum sa repare trecutul, tot ce nu
fusese.Dar putea sa faca ceva pentru viitor.Se gandea tot mai des la casatorie,
la faptul ca va avea si ea copiii ei, care vor vrea sa stie si despre acel
bunic. In toamna acelui an, la nunta ei, doua locuri au fost goale. N-a venit,
n-a sunat, si n-a mai fost.
Capul.
Fetita a ajuns sa invete, in timp, ca trei amintiri sunt
prea putine. Ca oamenii se indragostesc si
se despart, dar ca nu ai cum sa divortezi de propriul tau copil. Ca daca pleci,
sa faci bine sa stii ca nu o sa mai poti sa te intorci. Ca poarta aia pe care
el, copilul, ti-a lasat-o deschisa, nu va ramane asa pentru mult timp. Ca o sa
vina o zi cand dragostea aia „data” nu va mai fi neconditionata. Ca ai , ca
parinte, fix cinci minute dintr-o viata, sa fii langa el, sa-l iubesti, sa-l
cresti, sa-l sufoci cu iubire si sa-l enervezi cu regulile tale,sa-l educi,
sa-l certi, sa-l strangi in brate si sa-l pedepsesti.Fix cinci minute.
Coada.
Dupa aceea, daca n-ai fost, nu mai esti.
Iar fetita l-a iertat pentru tot ce n-a fost. Si si-a cerut
si ei iertare pentru ca poate, cine stie, n-a fost o fetita suficient de
cuminte,suficient de silitoare, suficient de buna. Si pentru ca ea, fetita care
a fost, find acum femeie, nu a mai putut sa il vrea si sa il simta aproape.Si a
renuntat. Fetita care a crescut a stiut ca n-are tata zi a zambit.A stiut.
Nota Autorului.
A,da.Si sa stiti ca nici un copil nu uita. Nu incercati sa va consolati cu gandul ca n-o sa mai tina minte cand nu ai fost, cand n-ai sunat, cand chiar si tu ai uitat. Daca nu esti acolo, in fiecare clipa, isi va aminti cu exactitate fiecare zi in care ai lipsit. Ar fi bine sa si le aminteasca pe alea in care ai fost acolo. Zic si eu.
In rest, fiti fara grija, vor creste si fara voi, bine mersi.
Nota Autorului.
A,da.Si sa stiti ca nici un copil nu uita. Nu incercati sa va consolati cu gandul ca n-o sa mai tina minte cand nu ai fost, cand n-ai sunat, cand chiar si tu ai uitat. Daca nu esti acolo, in fiecare clipa, isi va aminti cu exactitate fiecare zi in care ai lipsit. Ar fi bine sa si le aminteasca pe alea in care ai fost acolo. Zic si eu.
In rest, fiti fara grija, vor creste si fara voi, bine mersi.
