Un an cat o eternitate si un pic

A fost un an infiorator de lung si de greu si, cu toate astea, a trecut ca o tornada peste mine, Dorotee inversunata, cu slapi in loc de conduri fermecati si coditele valvoi, prea multa furtuna a fost.

Sa zic ca-s mandra de mine? Hm, as zice, pana la urma fiecare isi cunoaste limitele, unele mai rigide, corzi de chitara electrica, altele mai gumilastice, hubabube parfumate, ne intindem si ne adunam,si ne remodelam pana cand ne privim in oglinda si nu ne vine a crede.

As minti sa spun ca inceputul lui 2013 nu m-a gasit sperand ca o sa-mi fie mai bine, nu stiam ,insa, ca voi gasi curajul sa fac un pas atat de mare, mi-a fost frica de mine, de lume, da,gura lumii sloboda, mi-a fost teama ca o sa isc o serie de nefericiri in lant, ca voi gresi iremediabil,insa am sarit in gol si nu regret.

Anul asta cat o eternitate a fost piatra mea de hotar, am ales sa salt pasul si sa transform primii 28 de ani din viata mea in fundamentul restului vietii mele si cred ca e un pret extraordinar de bun pentru tot binele ce va urma.

E atunci cand...

Ma simt ca un copil pentru ca primesc nuiele cu funda verde sclipicioasa si inimioara din fetru. Oare ai vazut ca era o inima acolo?
Cand te vad cumparand lipici ,sa-mi repari cadoul, si as vrea sa nu se fi rupt, numai sa nu te vad necajit...sau poate am sa-ti spun ca imi place asa cum e, putin rupt.
E atunci cand zici tu ceva in supermarket si eu mai mai ca abia astept sa ma prefac suparata si rad in suflet, iar tu ma lipesti de tine in fata raftului cu conserve, sa imi tiuie urechile a liniste si a bine.Si a tine.
E cand ma duc la culcare inaintea ta si te aud razand dincolo cu prietenii tai si ma bucur ca ti-e bine, pentru-o clipa, si-apoi ma zoresc sa fug, sa dorm, sa visez, c-acusi ai sa vii si ai sa-mi ceri sa ma iei in brate.

Mai e si atunci cand, singura acasa, ma rostogolesc prin pat si dau cu nasul de perna ta si te miros si mi-amintesc ca azi, la munca, la metrou, in tramvai, cand scriam un mail si beam o cafea, imi lipsise mirosul tau.

E cand razi rautacios, bucuros, satisfacut, ofticos,galgait, copilaros, cand as face tumbe si flicflacuri cu mintea, sa-ti tin rasul ala viu,ca esti viu.

E cand imi spui despre tine si nu stii ca ma dor durerile tale,dar ca ma bucur ca mi le spui.

Si mai e atunci cand vii si cand pleci, cand te iarmiros si ultimsarut,sa iti tina, sa ne tina, cand imi pupi mana si cand iti stralucesc ochii si aprinzi luminile orasului pentru mine. Si n-ai habar ca ai putea aprinde becul din camera si tot ar fi Craciun in inima mea.

Atunci e fericirea.

Curajul de a nu fi ok

Astenie de toamna, ai vrut bine, na d-aci! - ganduri de octombrie, joi, imi invidiez motanul

 Afara e soare, ciorile ciripesc hitchcockian si miroase a frunze arse si studenti in anul intai care dadura de viata de capitala si traiesc amoare fluturistice prin parcurile orasului, de n-ai loc sa-ti plangi de mila ca trece vremea si imbatranesti si-o sa mori si, aoleu, peste trei luni fac 29 de ani si e atat de putin si prea mult,oh vai.

As dori sa-i multumesc pe aceasta cale prietenei mele Rodica pentru revelatiunea pe care ,iaca, mi-o revelat-o mneaei in aceasta mirifica, poetica and all that shit indian summer zi de toamna.

Sufar de astenie de toamna. Si daca nu exista, ete c-o brevetez eu.
Se manifesta prin rabufniri aleatorii de diva haliudiana pe la 1920 (toamna, ha!), cam pe cand erau filmele pe mucles mode si, ce sa faca si ele, saracele, dadeau pupila peste cap ca sa-si exprime vagi nemultumiri/isterii,etc.

Revenind.

Sufar pentru ca in casa e, in sfarsit cald, pisoiul doarme pe mine gramada si suspina cand il iau in brate. Insuportabil de adorabil, va spun.

Ma macina , evident, si faptul ca am mancat o tava de tiramisu si singurul regret pe care-l am apropos de el, tiramisu-ul, e ca s-a terminat.

Mai sufar si pentru ca daca mi-e somn, dorm, si as mai dormi inca o zi si-o noapte.

Pentru ca mi-e dor de Dana, de Denisa si de Irina, pentru ca as manca numai carbohidrati cu carbohidrati si garnitura de sosuri grele cu toate branzeturile lumii si al dracului Mega Image mai are putin si-si deschide magazin in scara blocului meu, iar eu nu fac fata tentatiei.

Mai sufar si din cauza de ciocolata, bomboane, gomboti, cartofi prajiti, pupaturi, unghii rosii, radacini nevopsite, zambete din felii de rosie, miorlaieli si motaneli, hahaieli, iar pupaturi, si , in mare, prea mult bine.

Daca va spun ca sufar si de prea multa muzica, de topait la Pink Martini , de suspinat cu corifei si bocit cu muci la filme cu cai, veti intelege, iaca, de ce viata este greu.

O toamna absolut insuportabila , va spun, iar medicul crede ca mi s-a urat cu binele. As indrazni sa rad in nasu-i avizat si sa-i spun ca imi fusese, intr-o vreme, bine cu uratul, now that was something I could manage.
Acuma, na belea, cum gestionam frumosul?
Ha?

A,da, si vad rasaritul din patul meu, de la etajul sapte. Teribil , va spun, absolut inadmisibil. Ntz.

Asa ca hai sa radem si sa ne dantuim, zic, a venit toamna, colega mea de etnie olteneasca vine la birou in cracii goi, n-acoperim nimic, sa-si vada fiecare de inima sa. 






Disclaimer: acesta este un post de plangere de mila,intru popularea blogului. Intrucat nu mai am drame personale, ergo nici inspiratie, am decis sa-mi creez propriile apasari existentiale. Unii ar spune ca asta denota, deja, o mica problema. Patologica,gen. Le lol.

Aveam strampi roz de dantela, i-am julit, dar mi-a trecut

Aveai strampi roz de dantela, i-ai julit, dar o sa-ti treaca

Sa stii tu,da,ma,tu, ca filmele au si ele un sambure de adevar. Ca exista clisee,dar daca-s bune,e voie, binele sa se repete,sa creasca, hai lasa , sa fim noi aia care repeta istoria.

Si sa stii ca-i fericire, ca vine lin, nu fara frici, dar vine si-o s-o recunosti cand te-o orbi soarele intr-o seara, pe o alee, asteptand. Si ca miroase a scortisoara si cafea si fum de tigara impartit la doi.

Ca e frumos si acasa, in varful patului,cu motanul in brate si un castron de mancare calda.

Te rog frumos sa te ingrijesti,suflete,spala-te pe dinti, mananca ceva bun, hai da si cu un pic de rimel,asa. Esti frumoasa oricum, dar parca iti stralucesc ochii mai altfel cand te 'grijesti. Ai mila de tine si fa bine si razi un pic, parca ai stele cand razi, stii ca stii, iar eu promit sa te duc sa dansezi, sa ti se umple bolta de hohote.

Ca tot greul lumii merita osteneala si te rog, te invit, sa urzesti din durere panzeturi noi pentru casa sufletului, sa iti patrunda lumina in inima in nuante noi.

Hai ca se poate,duca-se ce a fost, fa-ti curaj,go. Zboara.

În zodia babei

Iacă veni ziua măreaţă şi mă mutai la casa mea, ca o mutter familias ce sunt eu, capul fameliei mele de o persoană, care este, adică sunt. De bine ce mă mutai joi seară, vineri îmi luai tălpăşiţa spre orizonturi cu aerosoli, că prea mă spetisem cărând nimic (au cărat alţii) şi aranjând prin casă iar fix nimic (în afară de lumânările parfumate, că-mi zise un coleg că cică dacă ţi-e silă de şmotru, dai foc la o ghiulea cu ylang ylang floarea primăverii şi acoperi toate putorile...dar divaghez).

Aşa. Şi deci revin eu acasă după un sfârşit de săptămână în care nici de băut n-am băut şi nici de îndopat maţul nu l-am îndopat (cum nici Usain Bolt nu şi-a rupt pingelele când a luat-o la sănătoasa- inside joke -) şi decid să mă relaxez aşa cum văzui eu în vremea în care aveam cablu teve. Deschid şliţul la pantaloni, dau drumul la menestreli să-mi cânte şi decid să încep despachetatul cu o binemeritată pauză de bere (cu suc, că suntem doamne).

(Duminică, 22.15pm )
Şi ţâr.
Hă? Ignorăm, nu ştiu nici creaturile văzduhului unde stau.

Iar ţâr.
Hm. Dar cine ştie unde stau fie n-ar veni, că dă ture de teren, ori mănâncă șuberec pe litoral, deci ignorăm.

Şi ignor. Şi ţâr.
Mă urnesc, fără să trag fermoarul la nădragi.
De dincolo de uşă o voce menopauzală ciripeşte languros :
" Eu sunt, vecina!"

Trag fermoarul şi deschid, având grijă să pun papucul roş-pufos în uşă, că aşa văzui eu în emisiunea aia cu " how to avoid getting killed if a psihopat cu cuţit îţi sună la uşă la ceas de seară şi tu eşti tâmpită şi mai şi deschizi".

- Da?
- Vecina de dedesubt sunt , grăi arătarea cu capot albastru de catifea şi un permanent ce i-ar face în ciudă saltelei mele cu memări fom rahat.
- Da?
- Am o picăturică pe tavan la baie şi siiiigur siiigur de la dumneavoastră e!
- Când a apărut?
- Mai demuuuuult.
- Păi doamnă, io dădui drumul la robineţi taman joi, nu cred că v-am inundat retroactiv.
- Nu , dar sigur de la dumneavoastră e, ştiu io.
- Păi bine, şi de ce n-aţi chemat instalatorul?
- E, am zis să aştept să văd dacă se face mai mare, şi desenează o gaură cu degetele, făcându-mă să mă minunez la reperele geometrice ale lui tanti, dar na, sunt tânără,ce ştiu io.  Dar v-aţi mutat aici recent?
- Joi. Chemaţi instalatorul şi rezolvăm problema, na.
- Nu ,nu, lăsaţi. Dar sunteţi singură?
- Da. Vreţi să sun eu instalatorul?
- A, deci nu sunteţi măritată.
- Nu, doamnă. Bun, deci când vă hotărâţi să-l chemaţi, lăsaţi-mi un bilet în uşă şi rezolvăm.

N-apuc să termin propoziţia că se lungeşte mai ceva ca hubba hubba şi-şi întinde gâtul de gazelă în direcţia sufrageriei. Io fixez uşa cu papucul, îmi strivesc degetul mic de la picior, a dracu pufoşenie. Baba deja jubilează:

- Mvaaai, dar ce mobilă frumoasă aveţi, e de sufragerie?
- ???? Ăăăă,păi e ÎN sufragerie, deci ...da?!
- Foarte frumoasă, e set cu aia din dormitor?

wtf, vrei să ştii dacă armonizai fengshuiu cu instalaţia de la budă?

- Da. Bun, deci rămâne să mă anunţaţi când vine instalatorul, da?

Şi dau să închid uşa.

Moment în care baba face inimaginabilul. Îşi desnoadă şnurul de la capot şi mă gratulează cu imaginea unor ţâţe care nu mai ştiu ce-i aia gravitaţie de când era bunica fată , ţopăind ghiduş de după un furou din ala ca-n cărţile lu tanti Sandra Brown. Da, episodul ăla în care îl găseşte pe ăla s-o pupe p-aia în grădină şi pornesc sprinklerele fix pe mătasea ăleia. Iar divaghez.

Eu leşin, ea dă să mă mai întrebe ceva, dă să-mi ceară numărul de telefon al proprietarei, îi spun că încă nu şi-a instalat fixul şi se vede forţată (de uşa mea care i se închidea în mecla-i madamtousseaudiana) să se retragă. Încheie capotul peste ţâţele moarte şi-mi urează o noapte bună şi se scuză pentru deranj, înainte să apuc să mă dezmeticesc sau să pricep ce taifun m-a lovit şi cum fac să scap.

Fii pe pace, mammare,nici că se mai repetă, te pupă Goe pe picătură!