Inteligenta emotionala

De vreo saptamana ma tot tin sa va povestesc despre un episod la care am asistat intr-unul din parcurile bucurestene, si iata ca postul de azi al Alinei m-a urnit si pe mine din loc.
Ma uimesc placut reactiile si nivelul la care inteleg fetitele ei, toate pana in 4 ani, sa empatizeze cu parintii lor si sa-si exprime dragostea si chiar intelegerea pentru momentele lor mai dificile.
Cum spuneam, acum vreo saptamana, plimbandu-ma prin Parcul Circului cu al meu, am trecut pe langa un grup de pustani de vreo 13-14 ani care aveau o discutie aprins despre parinti, dupa cum am dedus.

Am prins din zbor urmatoarele replici:

- Pai ce, crezi ca s-au interesat vreodata de mine? Cand mi-am rupt mana la scoala cine crezi ca a venit cu mine la urgente? Directoarea...

E o moda nefasta aceea a parintilor care considera ca daca pustiul e "implementat" la o scoala scumpa, imbracat dupa ultima moda si imbuibat cu cele mai bune mancaruri, este implicit si un copil educat si mai ales FERICIT.

Wrong!!!
E de inteles faptul ca parintii au programe din ce in ce mai incarcate, si noi am crescut cu cheile de gat, dar ce tin eu minte legat de ziua in care mi-am rupt mana, este ca am sunat-o pe sora-mea sa o anunte pe mama, numai ca sa nu moara femeia de inima. Si ca a venit intr-un suflet de la serviciu, bocind de numa numa, si mi-a dat sa mananc cu lingurita, desi eram ditai copchilu de 14 ani.

De acest gen de parinti, ca ai pustiului de mai sus, nu mai zic nimic. Copiii , in schimb, se maturizeaza repede, gresit si trist...sa ajungi sa privesti cu detasare, ironie si chiar normalitatea lipsa de implicare a propriilor parinti este de departe ceva ce nu doresc nimanui.

Si ne mai miram ca tinerii din ziua de azi sunt din ce in ce mai reci, calculati, sictiriti si plictisiti de "maturitate".

Monica