Activitati de vacanta - stampile din polistiren

Buna dimineata de dupa-amiaza, dragilor!
Bine v-am gasit, fac pariu ca sunteti la fel de copti ca si mine, dar nu-i nimic.
Sunt aici ca sa va salvez macar neuronii de la deshidratare, ca de restul , nu stiu, nu ma ocup.
Astazi suntem creativi. Ma gandesc ca multi/multe dintre voi au copii, si chiar si cei care nu-i au pot pune labutele la munca , sa-si infrumuseteze fata de masa, tricoul sau, mai stii, frun perete.

Astazi va prezentam : STAMPILA! Am zis sa arat ca-s culta, si am scris polistiren, dar stim , bineinteles, ca e vorba de scartaitoare.
Eu am gasit o bucata generoasa intr-o cutie de laptop, si m-am apucat de ciopartit si colorat.
Asadar, avem nevoie de:

- scartaitoare - bucati de orice marime doriti/gasiti
- un marker/creion/ceva de scris
- un cutter
- vopsea acrilica/tempera/acuarele/etc.

1. Incepeti prin a desena modelul dorit. Va puteti folosi si de un sablon sau de o imagine printata si decupata.
Eu am inceput cu ceva simplu, o inimioara :D

2. Odata transferat/desenat modelul, folositi-va de cutter pentru a inlatura bucatile din exteriorul conturului,avand grija sa nu taiati pana jos, pentru a pastra un "suport" pentru stampila (pasul acesta nu e obligatoriu).

 

   3. Daca doriti, va puteti opri aici si veti avea o inima "plina". Eu am vrut sa testez putin tehnica, asa ca am continuat prin a scobi interiorul inimii, pana am obtinut niste contururi clare. Nu trebuie sa fie perfect, ba dimpotriva, asta e farmecul.

4. Cu o pensula (sau cu degetele, in cazul meu), acoperiti suprafata stampilei cu vopsea si apucati-va de mazgalit:D

Cam asa:
Puteti desena o inima. Galbena, geloasa, imperfecta, dar dragalasa, nu-i asa?

Sau mai multe. Doua, romantic. Of , of.

Sau pe toate, innebunind colegii de birou cu mirosul de vopsea si abundenta de inimioare.

Indiferent de modelul ales, eu zic ca e o idee foarte usor de realizat, perfecta pentru activitatile parinti-copii, dar si pentru pasionatii de art journaling sau pentru cei care doresc sa-si decoreze o haina, o cana sau agenda.
Dati-mi de veste daca le incercati, mi-ar placea sa vad ce iese din mainile voastre.

V-am pupat galben!




Si , la cererea publicului corporatist, o floricica-mutant :)

Gospodina performanta,viermele si degetul asasinat

Sunt o gospodina performanta, io mai lipseam de la Olimpiada de Londra, nu stiu aia ce pierd ca nu m-au chemat. Fac pariu ca descalificam juma' din lotu' olimpic mondial, dupa o ciorba de vacuta si o placinta cu branza ca la mama acasa. Juma de tona, in doua zile.
Ieri am primit medalia de aur la proba de curatat mazare-viteza. Sotul s-a fofilat la cules de visine, dupa doua vrejuri de mazare datatoare de bataturi la degetutele-i de orasean finut. Deh, talente.

Mazarea nu v-o mai explic, ca pe-aia o stiu toti. Visinele, in schimb, au sucombat in oala cu chisalita (compot,pentru cine nu stie), la congelator, pentru posteritate, si in juma de kil de pandispan, pentru glicemie,na.
Dupa ce-am facut ikebana pe faianta din bucatarie, incercand sa le scot samburii cu scobitoarea si asasinand viermisori cu mainile goale, ca o razboinica ce sunt, m-am certat juma' de ora cu hazbandul pe tema "cate visine sunt destule visine?". Masura mea a fost domneasca, a lui a fost "toate sunt insuficiente, mai suna un prieten".
Am descantat-o, cantat-o, boscorodit-o, ba chiar am abandonat-o. Refuzam sa asist la asa sacrilegiu cu baltau de visine. Dar a iesit. Da, da, stiu. Barbatii au intotdeauna dreptate.

Iata:

Numa' buna de servit soacrei, daca vrei sa imbatranesti nemaritata, zic. Dar deh, estetica pierde, burtoiul castiga, iar sotul geme de zici ca i-a gatit Victoria Silverstedt, nu nevasta-sa.

Care nevasta-sa a mers la sigur, cu clasicul pandispan matematic, dupa formula "1-1-1-1" (cati de unu?). Adica: cate oua, atatea linguri de zahar/ulei/faina. In cazul nostru, 6.
Galbenusurile masate bine cu 6 linguri de ulei si un strop de sare. Separat, 6 albusuri batute cu bestialitate, cu 6 linguri de zahar si eternul strop de sare. Am incorporat galbenusurile in albusuri, cu grija, apoi cele 6 linguri de faina, extract de vanilie, un plic de praf de copt diluat cu otet/zeama de lamaie.

Tava am gatit-o cu nitel unt si foaie de copt, trantit aluat, lins bol, trantit si visinele. Toate visinele. Racnit ca o sa se duca la fund. Copt la foc mediu spre mic. Mai bine mic decat mediu, dar treaba voastra, faceti cum stiti.
Testat cu scobitoarea, scos, racit, pudrat, halit. Gemut. Bun.

Visine+pandispan = L'amour toujours. Astfel:

Si ca tot vorbiram de visine si proteinele implicite, o scurta lectie de franceza: Un ver vert dans un verre vert.
Cine stie, castiga!

Si dedicatie, o manea de-a lor, pica bina la cafea, mai trezeste neuronii. V-am pupat.

O Jardim encantado dos sonhos verdes

 V-ati temut vreodata de esec? S-a intamplat sa spuneti "nu pot" doar de teama de nu a va dovedi ca, intr-adevar, nu puteti? Sa vreti sa fugiti, desi vreti sa ramaneti?
Sambata am avut prima lectie de art journaling, cu Nicolle.  Am patruns in studioul ei cu inima la gura, emotionata si, totodata, speriata. I-am mangaiat, timid, picturile, am simtit vopselurile, am mirosit hartii, am ascultat pastelurile alunecand pe hartie. Da, pictura e sonora, stiati? Fiecare creion, pensula, pastel,scoate un sunet anume, iar in mainile ei parea cel mai firesc gest de pe pamant.

Pana mi-a pus hartia in fata si m-a lasat singura. Am incercat sa-i sugerez ca ,poate, ar fi mai bine sa exersez acasa, cand vine inspiratia. Aaaa, nu. Ia si deseneaza. Aaa, ce?
Asa ca am inceput, timid, speriata, transpirata, ingrozita, sa alerg cu pensulele pe hartie. Da-i cu foehnul, usuca, mai pune un pic de culoare. E prea putin. Ah, la naiba, acum e prea mult.

Si m-am blocat. Aveam in fata o foaie de hartie inecata in culori, haos total. Si acum ce fac?
Acoperi ce nu-ti place si continui. Adica, cum? Inspiratia nu e o treaba care sa iasa din prima? Adica artistii gresesc? Si corectezi? Da. Am acoperit jumatate de pagina si m-am blocat, din nou.

Si acum ce fac? Acum mananci ceva, fumezi o tigara, te relaxezi, si lasi desenul sa iti vorbeasca. Si mi-a vorbit. Si atunci am inceput si eu sa vorbesc cu el. Aaaaleeeluiaaaa! E o floare, uite, e o floare! Oare e panseluta? Vai, valeu, am desenat o panseluta! Impasto zici ca-i spune? Am facut impasto? OMG, culorile vorbesc.

Si mi-au spus ca ele sunt acolo ca eu sa le astern dupa cum imi spune sufletul. Sa nu uit, doar, ca au si ele simpatiile lor, ca tare bine-i sade albastrului cu oranjul, si galbenului cu violetul, iar rosul si verdele sunt cuplu cu vechime, dar nu se supara daca-i trimit la joaca si separat.

Pentru prima incercare, insa, au intrat in hora toate. Si a iesit asta:

 -gesso,gel medium, acrilice, hartie pentru decoupage, bureti, pensule, timp.

Si pentru El, ca uite asa se leaga niste chestii, si culoarea iese la iveala in zile cu semn, cand timpu-i de partea noastra.

Piticul care danseaza, gainile ucigase si al naibii horcait

Va mai amintiti de dumnealui?




A mancat-o pe Karioka undeva sa povesteasca de moroi si alte necurate din astea, de prin vremurile de demult, de n-am mai dormit azi noapte, de frica si sudori reci.

Avea si mamai-mea povesti din astea cu Iele si cu necuratul cu manunchiul de busuioc, dar tre' s-o interoghez pe sor-mea, ca ea era reporterul de razboi, eu muream de frica cu plapuma in cap, si mai multe nu.

Sor-mea a fost dintodeauna mare consumatoare de povesti de groaza, le savura cu o placere aproape sadica, daca ma intrebi pe mine. Beleaua nu era asta , ci faptul ca isi asigura, totusi, garda de corp, in caz ca se materializa frun ududoi din ala , asa ca ma tinea pe mine treaza ori de cate ori dadeau aia de la TVR Twin Peaks sau Pasarile lu' Hitchcock (alt dement si asta!).

Mama care m-ai facut, muream de inima. Era atat de sadica, incat ma forta sa stau cu ochii beliti in televizor, nu cumva sa pun patura in cap sau sa ma ascund dupa ea. Nooo, arta cu bau-bau trebuia traita din plin, iar eu am fost victima colaterala.

Imi amintesc ca au redifuzat, acum cativa ani, Twin Peaks, si am incercat sa-l revad. Ma gandeam ca poate acu' , la maturitate (ntz ntz), voi fi devenit imuna. As! E de ajuns sa imi spui cuvantul de cod "piticul" si mi se face parul maciuca, mor.

Dupa ce am vazut, cu deosebita placere (mentionez ca aveam fro 6-7 anisori, deci puternic susceptibila de pishu pe sine- adica pe mine), "Pasarile", m-a lasat nebuna singura in pat si s-a dus la poarta, sa se pupe cu gagica-su (actualul sot), iar eu am mai murit o tara, ascultand crengile copacilor zgariind tabla de pe casa si imaginandu-mi cum gainile, ratele si curcile lu' mamaie s-au transformat in zombie papatori de copilasi cuminti. De vis!

O alta opera de arta care s-a lasat cu strigaturi a fost "The Grudge" , o balarie japoneza cu morti umblatori si multe horcaituri, la care am racnit mai ceva ca-n filmele alea cu americance blonde si cu decibeli multi. De fapt, sunt aproape sigura ca, daca as fi fost undeva in apropierea unei ape, as fi fost interceptata de toti mormolocii/serpii/pestii si eventualii delfini din arondisment.

Tare as vrea sa inteleg ce placere gasesc "aficionados" asa frumos si artistic si expresiv la o aratare care horcaie si casca ochii la tine, de-ti ingheata sangele-n vene. Chiar vreau sa stiu! Ce e , fratilor, atat de artistic la un film de groaza? Ce?




P.S.: Sper ca va e clar ca nu aveti sanse sa ma scoateti la film daca nu cumva e film cu cai sau desene animate, da?

Creeaza si tu ceva!

Ne povestea socrelu', acum doua zile, cum l-au tot sunat unii pentru niste sondaje de opinie, de ajunsese sa tresara de cate ori suna telefonul.

Ultima oara l-a nimerit o domnisoara sfatoasa si insistenta , care nu s-a lasat pana nu l-a scos din pepeni, moment in care socra-miu i-a oferit o mostra de intelepciune neaosa:

- Duduie, matale ai facultate?
- Da?!
- De ce nu-ti cauti tu o meserie adevarata?
Liniste..
- Creeaza si tu ceva!
 

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ascult de socrul meu. Si daca el zice sa creezi, pai ai face bine sa creezi ceva. O ciorba, un sufleu, un tablou, un gand, ceva!

Lasand gluma la o parte,voiam sa va spun ca o minte odihnita e tare periculoasa.Mai ales daca treci printr-o perioada nasoala (si , o da, am trecut si eu prin asa ceva), recomand calduros concentrarea fortelor pe creatie. Serios. Incercati o reteta noua. Un desen. Coaseti un nasture. Lucruri mici, pasi timizi, cu timpul vor deveni obicei.
Am inceput sa desenez si sa bricolez cand eram calare pe valul depresiv, eu si bubele mele de pe suflet. Initial tranteam acolo niste culori, preferabil cat mai inchise , de doliu, sau decupam si cioparteam pana ma enervam ca nu iese nimic.

A, da. Veti vrea sa iasa arta. N-o sa prea iasa. E nevoie de rabdare si exercitiu. In asta consta terapia, binele. Perseverati. Veti rata, dar veti deveni din ce in ce mai buni, si , pe masura ce rezultatele apar, veti simti si motivatia si bucuria de a crea ceva, altceva decat zilnica insiruire de activitati masinale, rutinate.

Psihologii ar numi asta terapie ocupationala. Eu zic ca este recomandata si fara un scop anume "terapeutic". Pana la urma, cred ca e important sa putem spune la sfarsitul zilei/saptamanii/lunii ca am realizat ceva frumos,doar pentru sufletul propriu. Try it.

Eu m-am apucat de desen. Desi sunt de un antitalent colosal, nu ma las. Nu ma las, domle, si cu asta basta. Vreau sa invat, sa incerc si sa pot spune ca n-am putut, nu ca n-am vrut.
Deocamdata ma limitez la acuarele de 4 lei, hartie de imprimanta si creioane colorate diluate cu saliva (ma scuzati, eram in varful muntelui).

O sa continui, insa, de luna asta, cu niste ore de art journaling cu Margotica, poate s-o lipi ceva ceva de mine. Si de nu s-o lipi, macar o sa stiu sa zugravesc artistic style:D Pana atunci , insa, va trebui sa ma suportati, pentru ca intentionez sa va intoxic si urticariez cu "creatiile", ca, deh, feedback is good!

Si, daca nu ma iau cu altele, tare as vrea sa imi pictez lingurile de lemn cam asa:

 Sursa de inspiratie : House&Hold, via Pinterest. 

Si parca as desena si un balon pe un ziar vechi,dar unul in forma de inima. Imi tot zgarie creierul balonul in forma de inima. Hm.Ita ce frumos e asta:

 Sursa: Pinterest, via Creative Genius Art

Saaau, ce-ati zice daca am abuza de mileurile ancestrale, a? :D 

 Tutorial disponibil aici.

Mic avertisment: Nu accesati Pinterest daca va stiti slabi de inima! Provoaca dependenta! Am zis!
Si cu asta am incheiat bla bla-ul de azi. Caldura mare, monser, Inspiratie minima. Eh.


P.S.-ul de toate zilele: Daca aveti si alte idei de activitati DIY (do it yourself), adicatelea bricolaj facut de mana omului, bre, lasati-mi un comentariu, un link, ceva, si la sfarsitul saptamanii aleg una din sugestiile voastre si o realizez. Iar cel ce a venit cu ideea va putea alege catre cine merge mica opera de arta,cado'!
How 'bout that? Ni ca-s fata salon?

Mimez eficienta

Orice nevasta care se respecta trebuie (TREBUIE) sa detina cativa asi in maneca, un fel de monede de schimb, numa' bune de domnit gospodaria in zilele alea cand nici timp , nici chef si nici resurse prea mari n-are.

Cand o intrebam pe mamai-mea cum a facut vreo mancare, raspunsul ei ,invariabil, era : "eh, maica, pui si tu de toate acolo si le lasi sa moara impreuna".

Pe principiul "vorba lunga, saracia omului", la voila la recette de crise :

Ficatei cu ciuperci si marar si ce s-o mai gasi prin frigider

Ingrediente (2 persoane):

- 500 gr ficatei de pui
-  cativa catei de usturoi sau doua legaturi de usturoi verde
- o legatura de ceapa verde (Daca e.Daca nu e , nu e. Da' tot bun e.)
- 4-5 ciuperci , taiate "furaje" style, adica bucatoaie mari - cre' ca freestyle ii zice
- o legatura de marar
- sare, piper
- fro 2 linguri de ulei
- o ceasca cu apa

Procesul Tehnologic

Asta e partea care o sa va placa la nebunie. Se ia o oala. Se trantesc toate cele de mai sus in oala anterior mentionata.Astfel:

 Se aseaza un capac deasupra oalei in cauza. Se aseaza respectiva pe foc (mic!). Se lasa sa moara. Vreo 45 de minute. Mai puneti apa, daca vrei mai multa zama. Veti vrea mai multa zama.Zama-i buna. Iata:

Se infuleca. Nu se mananca, se infuleca, ne-am inteles? Bucatarul recomanda insfacarea unui coltuc de paine si inmuierea sa in zama. You shall not regret this.

Bon, pofta buna!

P.S.: Am revenit cu o dedicatie poetica.Ca asa-s eu. Romantica. Si minunata. Tucu-m-as.

Mi-s mandra cuminte, cu drag de frumos

Tulai, Doamne, că aşe mi-i drag cȃnd ȋmi văz ochii treburi faine, ieşite din maini pricepute şi din țesătoare veche, pfiiii!

D-apăi se cutremură  şi sufletu-n mine, dragii babei, şi nu mă pot abține să nu umblu alene pe langă inima omului de mi l-a dat Dumnezeu, ademenindu-l cu plăcinte bune şi cu şoapte hierte, de trup tȃnăr, poate poate s-o ȋndura Omul meu de Muierea lui, şi m-a primeni şi pe mine cu fro ie, două, ca cele de mai jos.

Că aşe-i lăsat din moşi strămoşi, muierea să fie rumenă-n obraji si cu chieptu-i chietros, ȋmbrăcat ȋn pȃnze bune, de duminică. Şi de s-o ȋndura unchieşul de băbuța lui, ăpai i-a țese si ea, cu puterea gȃndului şi cu dragul dragului, un Tişărt moghern , ghe Făt-frumos, că, tulai, cat ȋi de fălos!

Şi , peste mări şi țari, şi veri şi ierni, de or fi moşii noştri binecuvȃntați cu rodul pȃntecului, apăi s-a porni băbuța să arvunească țesatorii, să-i țeasă drag in trențe, să-şi poarte pruncul „plămădit cu dragoste”, şi moşneagul „Făt-frumos senior” sau, cine ştie, de le-a trimite Dumnezău o mȃndruță, a fi el „Tată de Cosanzeană”, iar ea „Mȃndră mamă de pruncuță”.

 (tu, dadă Ioană, ni ce faine-s,pentru mumă de Sofie)

Pȃnă la vremea viitorului, ȋnsă, ascultați la baba, şi primeniți-vă trupurile şi sufletele cu vorbe bune , cu iz de rugăciune, căci ştie ea ce stie.

De lămureală: Băbuța nu face „negoț” de cela, bre, ci vă mai arată, cȃnd şi cȃnd, ce-i frumos „şi lui Dumnezeu ii place”.Şi-amu, ziceți voi, cui nu-i place o Mȃndra Chic?