miercuri, 21 noiembrie 2012

Sa vrei sa vindeci ce nu poate fi vindecat


Acest post s-ar putea numi, la fel de bine, "depresia si cum sa nu mori de ea", dar parca nu-mi suna bine. Nu are sens sa disecam meandrele depresiei, sunt negre si puturoase, si incredibil de personale.Atat de personale incat uneori nu stim in ce mlastini ne balacim si cum sa iesim din ele.Cum sa faci sa fie mai bine. Sa te vindeci.

Si aici prietena mea ar zice "haha, sa te vindeci? haha". Da,ma,haha.
Sa incerc sa ma vindec a fost cea mai proasta decizie a vietii mele de pana acum. Pentru o perioada foarte lunga de timp chiar am crezut ca poti sa vindeci durerea. Ca te poti trezi intr-o dimineata si sa fii bine, puf, sa revii la capitolul dinaintea paginii pe care ai rupt-o iremediabil. O pagina pe care nici un lipici din lume n-o mai poate aduce iar in poveste.Iar cartea ramane asa, pe veci schimbata.
Paragrafele se schimba, se rearanjeaza, intr-o noua ordine , cautand logica aia nestiuta, menita sa dea sens acelor doua pagini impare ce n-ar fi trebuit nici cand sa se succeada.

Mint.Cel mai greu lucru din viata mea a fost sa accept ca nu o sa ma vindec niciodata. Ca n-o sa treaca. Ca ar trebui sa uit, sa mor si sa ma nasc din nou, ca sa pot pretinde ca n-a fost.Ca o sa doara mereu. In unele zile mai mult, in altele mai putin, dar ca o sa doara mereu.

Sunt unele rani pe care nu le poti vindeca.Da, se cicatrizeaza, palesc, dupa o vreme nu mai sunt atat de roz, si sangele invata sa-ti curga prin noile noduri pe care ti le-ai facut in carne, toate-si croiesc drum prin noul tu. Numai tu , insa, refuzi sa mergi asa, mai departe, taiat, peticit, slutit.

Si vrei sa treaca.Sa nu mai doara. Sa nu mai auzi ca nu-ti mai lucesc ochii. Si ca nu mai esti ce erai. Si ca erai altfel, mai vesel,mai bun, mai rabdator, mai luminos, mai viu.

Dar nu mai esti. Si trebuie sa vina un om, un an mai tarziu, sa-ti spuna ca anii lasa urme. Ca si durerile lasa urme.Uneori durerile astea raman in urma unei rani. Si ca asta e noul tu. Asta esti. There's no way back.Deal with it.

Asa ca da.
N-am cum sa mai fiu cum eram.Dar cred ca sunt mai altfel, mai buna, mai eu. Si e ok sa ma doara, din cand in cand. N-o sa-mi mai cer scuze pentru ca doare. Am auzit ca asa e normal.

Nimeni n-ar trebui sa se simta vinovat pentru ca nu mai e bine. Si daca simtiti asta, sa stiti ca nu-i asa. Durerea nu-i minciuna.

Ati aflat pana acum ca nu mai pot sa spun in "cuvinte adevarate" ce vreau sa spun. Pur si simplu nu pot. Mi le spun mie, dar e de ajuns. Intelegeti voi.

Daca aveti prietene prin Constanta care au nevoie sa auda ca e ok sa doara, trimiteti-le acest link, va rog. Cu cat afla mai repede, cu atat mai bine. Un an e deja prea mult ca sa ajungi la concluzia asta.






10 comentarii:

  1. De trecut...exact cum spuneai,n-o sa treaca niciodata,dar mergem mai departe.Viata ne obliga sa trecem mai departe.Cunosc sentimentul,am trecut printr-o experienta asemanatoare.Cu timpul durerea mai scade,mai uiti,te pierzi in rutina si asta e de bine,cel putin in cazul meu vad ca a mers. Si zambeste.Zambetul,rasul sau hlizeala cum ii mai spun eu,sunt ca o terapie,nu renunta la ele.

    Cristina Tufeanu

    RăspundețiȘtergere
  2. Oh ... :( imi pare rau...nu stiu ce sa iti spun , dar cred ca un gand bun si o imbratisare nu au cum sa strice...chiar daca sunt virtuale ... te imbratisez strans de tot si sper ca intr-o zi sa fie mai bine .

    RăspundețiȘtergere
  3. Copilul TAU te va gasi cand te vei astepta mai putin. Inca poate mai are treaba acolo in lumea nepamantenilor, dar cu siguranta te va gasi. Copilul ce n-a fost sa fie al tau, alaturi de copilul ce n-a fost sa fie al meu au si ei treaba...si au ales alt drum decat al nostru..doar ca noi nu avem capacitatea sa ii intelegem.. Intr-o buna zi, cine stie?
    Te imbratisez,
    Nina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nina, mai au, de foarte curand, un coleg de joaca, acolo... :(

      Ștergere
  4. Oh, Lara, imi pare rau sa aud asta! Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte dureros, imi pare rau, am ramas blocata :( nu imi gasesc cuvintele sa te incurajez :( dar trebuie sa ai speranta, chiar daca viata este asa de grea si ne ofera multe momente neplacute, poate prea multe cateodata si este nedrept!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, nu trece, dar simplul fapt ca ai ajuns la aceasta concluzie si ca ai inteles ca e firesc sa doara, e un mare, mare pas inainte.
    te imbratisez si eu, tare tare. o sa fie bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Am stiut ca e un an, si m-am ascuns, am evitat sa "ridic ochii", pentru ca nu stiam ce sa-ti spun. Acum mi-e rusine, tot nu stiu ce sa-ti spun ...
    Si tu ai putere sa suni si sa spui lucruri frumoase, si sa mergi pe strada, si sa faci mancare, si sa iubesti, si sa privesti, fara ca, in fiecare zi, sa-ti siroiasca ochii tone! Eu nu stiu daca as fi fost atat de puternica ...
    Imi doresc, din toata inima, sa-ti fie bine ...

    RăspundețiȘtergere
  8. E frumos ca ai scris asta(si eu am simtit toate astea, paote ca inca mai simt uneori , dar incerc sa evit gandurile), durerea ramane, mereu , dar trebuie sa invatam sa traim cu ea, sa invatam sa fim optimisti, sa invatam ca daca incepem sa gandim pozitiv se vor intampla lucruri bune. SA punem punct gandurilor negative si sa avem doar ganduri pozitive care vor atrage fapte pozitive.

    RăspundețiȘtergere