miercuri, 24 aprilie 2013

Tu vrei de mână, eu vreau oricum, cât timp suntem împreună

La Schonbrunn e un labirint.

Alergau americancele prin el precum Alysson aia în Scream 1, 2, 3 si n luate câte k.
Hazbandu' a zis că el s-a prins și să mergem direct (deh, inginer), eu alergam deja în direcția opusă, "hai să vedem dacă ne găăăăăsiiiim, uite țopăi, să-mi vezi mâinile, mă vezi, mă aaauuuzi?"

El a ajuns primul, evident, și a început să mă ghideze, de la înălțime. Lumea râdea auzindu-mă behăind într-o limbă necunoscută "și-acum la dreapta sau la stânga? dreapta  mea sau stânga ta?" (hazbandu le încurcă frecvent).

Până l-am zărit.


Și-am fugit și-am ajuns.


C-așa-mi place mie.Să ne jucăm de-a pierdutul și regăsitul,hai, să vedem, e semn că e de sus și-i scris să fie așa?

Mi-am amintit azi de labirintul ăla și m-am bucurat că avem amintiri din astea, cu noi jucându-ne. I just want us to be happiest people in the cemetery. Just that.

Un comentariu: