joi, 11 iulie 2013

Douăzeci de lucruri posibile dar puțin probabile

Am un talent deosebit la a evada din realitate și a-mi imagina vieți alternative, "dar dacă"-uri atât de colorate încât aș putea să le ating, însă mă trezesc din reverie și știu că, așa simplă cum e, viața mea e deja foarte plină și este bine.

Să aleg douăzeci de lucruri pe care aș dori să le fac, dar este prea puțin probabil să ajung vreodată să le realizez poate părea o sarcină ușoară, când ești așa, ca mine, mereu trecând prin viață mai mult plutind, decât pășind, dar fie. Challenge accepted, my dear Aphextwinz.

1. Să scriu o carte atât de emoționantă, amuzantă, genială, încât să râdă și să plângă lumea citind-o. Și astfel să devin noua revelație a literaturii moderne. So not gonna happen :)))

2. Să ne luăm o casă undeva în Grecia și să ne bem cafeaua de dimineață la o măsuță, pe marginea uliței, să dormim după masa, în fiecare după-masă, și să ne primim prietenii în vacanță. Fezabilitate? Redusă spre inexistentă. Asta dacă nu cumva producem vreun pui de geniu bancar care o să-și facă un pustiu de caritate cu mă-sa și ta-su și ne expediază la Grecoteia, pentru tot restul pensiei. Lol




3. Să ajung să-mi permit un Volkswagen Beetle verde, decapotabil, ca simplu moft. Reamintim aici că m-am măritat din dragoste cu un boem, deci ne mulțumim cu poze și, cine știe, poate reușim să închiriem o astfel de bijuterie pentru o tură cu pletele-n vânt.



 4.  La finalul drumului cu gândăcelul de mai sus, în drum spre căsuța de la punctul doi, să ne întâlnim la cină cu amorul meu platonic, James Martin. Să-i mermelească hazbandului niște barbun la tigaie și alte astfel de orătănii marine, în timp ce eu aș suspina diafan la auzul accentului de băiețel din York. Le sigh. 


5. Să țin un recital de coveruri după Tony Braxton, Celine Dion și Andrea Bocelli în fața unei mulțimi emoționate până la lacrimi. Hazbandul zice că ar plânge lumea ca să tac, nu știe el ce e talentul, poezia, mesajul. Ooooooooooooool baaaaaaaaaaaaaaaaai maaaaaaaaaaaaaaaaaiseeeeeeeeeeeeelf!



6. Să dansez un tango pasional cu hazbandu, să-mi fluture urechile de emoțiune și să-mi facă jenunchii gelatină când mă înnoadă și mă sucește, passionellement așa:


 cu această melodie pe fundal:


Eee?
Nici asta n-are șanse să se concretizeze vreodată, iar cei ce l-au văzut vreodată zvârcolindu-se pe Tarkan sau Rammstein știu foarte bine că țin la gioalele mele mult prea mult.


7. Să stau la o băută cu Alteța sa Căpiatul Harry, preferabil într-un pub irlandez. Nu știu de ce (de fapt, știu), dar cred că e un spectacol uman și accentul, oh, accentul, dar pistruii? aaah, pistruii. A,da, și ar trebui să vină îmbrăcat în uniformă, că așa e frumos când scoți o doamnă la bulivar, ca un prințișor ce ești. :D


8.  Să locuiesc într-o comunitate Amish sau Huterită pentru câteva luni, pentru că mașina timpului nu există, să mă întorc în secolul 18, așa că m-aș mulțumi cu atât. Plus că mi-ar sta bine cu bonețică și ținute uni, nu credeți? 


Fac pariu că și bârfele ar fi mai suculente: Ai văzut, fată, ce didiței jalnici și-a croșetat aia la bonetă? Dar laptele covăsit, mvaaai, smântânit de doar două ori? Încotro se îndreaptă lumea asta, nț nț?



9. Să-mi deschid o librărie micuță, cu cărți speciale, vechi, noi, necunoscute, de suflet, de departe, de aproape, cu cont deschis pentru clienții fideli și  cu trei mese într-un colț și veioze pentru cei ce vor să rămână să citească ;și cu seri de lectură, cu miros de hârtie, cafea și covoare persane pe jos.



10. Să deschid un centru afterschool pentru copii ai căror părinți nu-și permit așa ceva. Cu mese asigurate, profesori, jucării, șanse. Lăsați investitorii să vină la mine!

11.Să înot în Amazon.



12.Să lucrez ca bonă-voluntar pentru bebeluși de elefant, girafe, rinoceri și orice alte animăluțe orfane, de fapt. . 





13.  Să dansez într-o discotecă globală, în aer liber, împreună cu tot restul mapamondului. O singură melodie, un singur ritm, paisprezece miliarde de brațe în aer, șapte miliarde de lampioane. 


14. Aș organiza un curs de bune maniere pentru toată populația lumii.Mai ales pentru cei care consideră că nu au nevoie de el. Aș pune un accent deosebit pe tact, discreție și pilirea limbilor. A da, și pe dezvățarea oamenilor de țopăitul cu furculița prin blidele altora. Ah, ar fi o facultate în toată regula.

15. Când vine vorba de călătorit, aș merge în toată lumea, așa că e greu să aleg o destinație. Aș face, deci, înconjurul lumii , cu soțul meu, să facă mișto de mine când m-or fugări tarantulele prin junglă sau m-o vedea ca un arici cu 500 de ace înfipte în popo, pe undeva prin Tailanda.



16. Mi-ar plăcea să joc într-un film de dragoste, din ăla cu cai, de plângi și râzi cu sughițuri.

17. Dacă n-ar râde Mihai de mine și dacă n-ar costa o avere, mi-aș cumpăra o tricicletă pentru adulți, pentru că nu știu să merg pe bicicletă și am oroare de ea. Da, râdeți cât vreți, haha. Nu, nu lipsea un geniu ciclist din viața mea ca să învăț să merg și nici de sfaturi n-am nevoie. Vreau doar o tricicletă. Asta:D



18. Înghețată cu aromă de cartofi prăjiți. A fost fantezia copilăriei mele, încununarea a tot ce iubesc mai mult pe pământ, deci este fezabilă, dar nu știu cine s-ar încumeta să o prepare, însă eu aș fi, cu siguranță, client fidel. Dacă ar avea și sirop de ou ochi și ceva fulgi de brânză rasă, ar deveni cu siguranță produsul anului. Poate ar trebui să încerc s-o inventez eu, hmm, să vezi atunci cum rezolv eu cu punctele 1-17 :)))

19. Să trăiesc suficient cât să primesc extratereștri în vizită, la cafea, sau să ajung măcar la Roswell și să mă conving. M-aș oftica teribil să mor fără să-i văd, exceptând, bineînțeles, cazul în care-s niște monștri asasini și atunci cred zic pas.


20.  Ultimul lucru pe care mi-ar plăcea să-l fac însă nu știu dacă voi reuși ar fi să bântui, după ce dau colțul. Aș fi, bineînțeles, o fantomică foarte simpatică și prietenoasă, genul acela care pune de mămăligă și îți face și-un chec cât ești tu la muncă. N-aș zăbovi mult, ci doar cât să văd ce mai faceți, cum merge treaba, a dat feisbuc faliment, din astea:D





Hai că n-a fost greu , mi-a luat doar o zi să născocesc douăzeci de lucruri pe care nu prea am șanse să le realizez în viața asta, dar am reușit. Dacă mai e cineva suficient de nebun să-și dorească leapșa asta, feel free. Eu mă duc să beau două găleți cu apă și să tai o gaină, că m-am deshidratat și-mi ghiorțăie și mațele, de când m-am apucat de scris.

Hai, spor la visare!




Sursa imagini : Google images

16 comentarii:

  1. fai soro, da'n amazon nu este ele din alea peste de le zice pirahnia? sau cum se scrie? tz-ar fantoma de ras, iar mi-am scuipat cafeaua in tastatura...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In primul rand, inceteaza sa mai bei cafea atunci cand ma citesti:D
      In al doilea rand, asa cum spuneam si pe feisbuc, sa stii ca piranha sunt ca busuiocu pe telemeaua lor, fara ei ar fi un fel de Bucovel,so...:D

      Ștergere
  2. Chiar in Amazon? Daca tot te risti la inot in ape curgatoare, nu faci o Dunare?
    Eu am invatat cativa oameni (mai mici, dar nu f mici) sa mearga pe bicicleta, nu cred ca mi-am pierdut talentul asta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oi presta si o Dunare, dar Amazonul e mai challenging, pestisori, serpisori,adrenalina, etc:d

      Ștergere
    2. a, si vezi ca nici pipi in apa nu ai voie sa faci, da?

      Ștergere
  3. io mă uit la Turul Franței acum așa că lista mea se limitează la: "să fiu biciclist profesionist" :))) dacă mai îmi vin măcar doo idei, preiau leapșa :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici n-ar fi greu sa devii biciclist profesionist, judecand dupa maratoanele la care alergi:D

      Ștergere
    2. Oana la aparat :) na ca m-am fisticit :) si pentru ca stii de maratoanele mele si pentru ca ma crezi capabila a fi in stare de asemenea performanta :) apropo, eu am invatat sa ma dau cu bitza la 26 de ani :D

      Ștergere
    3. Daca-ti spun un secret, promiti sa nu spui? :D Sunt cam putoare si ideea de tricicleta imi surade mai tare:))))))

      Ștergere
    4. :))) secretul tau e in siguranta :)))

      Ștergere
  4. Cand vin extraterestrii la cafea, sa dai un tarrr si pe la mine!
    Vreau si eu sa ii cunosc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te anunt,eventual aduci si tu niste fursecuri din alea spritate, sa nu creada ca suntem naspa:)))

      Ștergere
  5. toate ca toate, dar faza bârfele amish m-au dat pe spate :))))

    RăspundețiȘtergere
  6. niiiiiiiiiice one.
    iar aia cu bicicleta e chiar funny. cica cin' se aseamana se aduna, nici eu nu stiu... shhhhhhhhht!

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Monica, eu cred din tot sufletul ca punctul 1 este ceva ce poti face cu maxima usurinta. Singurul lucru ramas este sa gasesti o tema.
    Conform stilului de pe blog, te-as caracteriza ca o scriitoare cu mult umor care se pricepe sa faca din orice poveste oricat de vesela sau trista, o poveste interesanta care de obicei aduce si invataminte pentru cititor. :)Ce teme abordeaza scriitorii tai preferati, poate incepi de acolo? :) te pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere