Zestrea

Cand ne-am luat, a venit sa ma ia de la mama de acasa. Cu Dacia prafuita, cu iz de benzina, a lui socra-miu. Eu, cu perne, plapuma, oale si cratiti, si niste pungi de zahar si orez in oale, "ca asa e bine,mama".

Le-am randuit pe toate prin dulapioare, linguri la linguri, cratiti la cratiti, zarzavaturile pe balcon, si doua cutite. Unul de la mamaia mea, altul de la bunica lui. Ambele pricajite, innegrite de zeci de ani de folosinta, astea erau zestrea noastra.

Cutitul de la mamaie, cutitul de la bunica-sa. Sa ne dea cineva in dar cutite de bucatar, si zau ca mi-as taia degetele de nestiinta. La noi nu exista cutit de carne, cutit de paine, cutit de prajituri, ci doua lame jegarite, zestrea.

Pe mamai-mea am iubit-o mai mult decat pe mama, si stie si mama treaba asta. Am fost suflet pe suflet, eu bucata rupta din ea, simteam la fel. Cel mai mare compliment primit vreodata a fost de la var-miu, cand mi-a zis ca doar eu am mostenit-o.

Era frumoasa cu spume, pacatoasa. Fata de boier, pacalise nemtii ca "muter, pater, kaput" si se intorsese acasa cu lazile de conserve si biscuiti legate de coada vacilor. Sa lesine bunicul, cand a vazut copila cu vacile tarand lazile alea, si soldatii nemti in urma, sa ajute bietul copil amarat.

S-a indragostit fix de cine nu trebuia, de Marin, orfan de razboi, singurul baiat din fro 7 copii, care lucra pe tractor de la 9 ani, cocotat pe un sac de cartofi, sa vada si el ce ara.

Cand a dat de belele si sari parleazu' , nemaritata fiind, bortoasa mea mamaie s-a suit pe podul din sat, care ducea spre "loc", adica la camp. Si cui trecea si voia sa stie " Ce faci , Leana?" , ii spunea senina " Ma sinucid, ca nu ma da taticu dupa Marin". Pana seara, bunicul Iordache, a venit cu caruta incarcata cu zestrea nebunei, a cules-o de pe pod si a dus-o in batatura lui Marin. Na-ti-o!

Fata s-a nascut cu juma de an inainte de nunta mare, dar era prea tarziu, era data cu zestre cu tot, Lenuta! Tataie a plecat in armata 3 ani si , cand s-a intors, bietul copil s-a ascuns sub masa de frica, nu stia ca-i taica-sau. A urmat apoi a doua fata, si l-au pacalit pe tataie ca-i baiat. Saracul, ambetat de gandul ca are si el mostenitor cu putsa, a luat nou nascutul si s-a dus tinta la bufet, sa bea! Cand bietul copchil s-a usurat pe masa a aflat si tataie ca are tot fata. Sa le traiasca. Ultima la rand a fost maica-mea, copil chinuit, ii lipeau nebunele ochii cu scuipat si o puneau sub pat, sa creada ca-i noapte.

Mamaie era femeie strasnica, lucra la vaci, desi facuse 4 (PATRU!!!) clase si ar fi putut ajunge "bregadier", la cat de desteapta era. Fetele duceau casa si , daca nu erau hainele scrobite si dusumeaua maturata, isi culegeau uniformele din batatura.

Mamaie a avut un nepot si trei nepoate, dar pe mine m-a iubit cel mai mult. Era hatra si, spre sfarsit, chinuita de insomnia specifica batranetii, ma trezea si pe mine la 3 dimineata si se apuca sa-mi povesteasca cum s-a suit ea pe pod, pentru omul ei, si cum veneau ielele , pe cand era copil. Vorbea urat, folosea injuraturile pe post de semne de punctuatie, deh, om muncit la cooperativa, la vaci. M-a invatat sa tai gainile, sa culeg ouale, sa fac mamaliga si mancare. Cand mi-era pofta de ceva, imi zicea : pai apuca si tu de gaina aia, alege niste orez, asa...

In vara dinspre clasa a 9-a, ea mi-a dat bani sa ma duc la discoteca si tot ea a fost prima la capul patului, a doua zi, sa stie si ea "cum e, maica, la discoteca aia?" , "cam ca la hora, mai mamaie, tot in cerc se sta".


Ii placea ca ii spuneam saru-mana, dar se necajea cand ii ziceam "saru' mana , bre mamaie" : "cum, fa, imi zici saru-mana, si apoi ma faci "bre"? " :))) Pentru ea era un nonsens, "bre" era de tarani, "sarumana" de oraseni.

Draga de ea. Cand am gasit certificatul ei de casatorie, datat 1950, si certificatul de nastere al matusi-mii, fix din 1949, am intrebat-o :"bre, matale facusi prostii inainte de casatorie?"

Radea, avea rabdare, ma iubea. Uneori se mai aptiguia, ramasese cu gustul pentru tuica de cand fusese in carantina la vaci. Si atunci culegeam florile de plastic din glastra si o sorcovaiam. Si scotea din carnetul de cecuri, invelit intr-o camasa veche a lui tataie, cat avea de dat. Apoi invelea carnetul de cecuri cu grija, si il ascundea intr-o cutie de tabla, cu capra cu trei iezi desenata pe capac.

Nu-i era frica de nimic, culegea soarecii din pod ca pe prune, cainele ala rau, de ne latra pe toti, se facea mielusel cand aparea mamaie. Era sloboda la gura si, mai sa murim de inima, cand i-a zis nevestei lui var-miu ca e proasta, ca ala o insala.
N-avea frica de nimic, doar de Dumnezeu, dar si cu El se mai certa, cand si-amintea ca dusese douazeci de ani fara tataie, mort prea tanar.

Cand a murit, am stat la capataiul ei si am privit-o in ochii aia albastri pana n-am mai putut. M-au trimis sa dorm, s-o las sa se duca. Si am visat o batrana care ma ruga s-o las sa moara, ca ii venise ceasul. Cateva zile mai tarziu, am gasit o poza veche de vreo 40 de ani, si in ea batrana din vis. Era mama lui mamaie...

As povesti zile si nopti despre ea, ca avea pielea alba si era balana si pufoasa, asa ca mine. Ca avea maini cu degete lungi si batatorite, ca radea mult, era glumeata. Ca ne pupa pe toti si ne invelea pe noi cu plapuma, si ea dormea dezvelita, chinuita , uneori, si de 3-4 trupusoare de nepoti inghesuite in mamaie. Ca i-a cerut o tigara matusa-mii, sa vada si ea daca "se calmeaza". A tras un fum si a zis "da, fai maica, hai ca parca m-am mai calmat".

Am iubit-o ca o nebuna si i-am mostenit pielea albicioasa, carnea moale, trupul grasut de femeie de la tara, dragostea de copii si de mancare. Si cred ca si ea m-a iubit pe mine.