Prajitura cu morcovi si mere sau cum sa dai cu dieta de asfalt ca doar legumele sunt sanatoase

Ca o gospodina desavarsita ce nu sunt, m-a apucat ieri, pe motiv de viscol si de eu ce dracului fac inchisa in casa, ordinea si disciplina. Am inceput cu, evident, congelatorul, caci papa makes us all happy si mie-mi cam place fericirea in farfurie, de ce sa mint?
Asadar, am gasit in frigider, dardaind, bietii de ei, niste morcovi rasi, zestre de la mamuca, sa nu i se osteneasca odorul de-o vrea sa puna de-o ciorba. Deh, femeia are asteptari sanatoase de la progenitura, habar n-are ea ce ciorba am trantit eu cu morcoveii aia.
Dar sa va spun cum am contribuit eu la agera-mi vedere cu o prajitura cu morcovi si mere, inspirata de Elena, care a mai avut si bunavointa sa-mi raspunda ieri la intrebari, pe mess.
M-am mai consultat si cu onorabil frigiderul si a iesit ce urmeaza. Recunosc ca-mi ardea de ceva dulce si tineam cu tot dinadinsul sa ma conving ca acest carrot cake nu e moartea diabetului, mai ales ca-mi fusese laudat si hiperlaudat de un gurmand cu pretentii.

Poveste lunga spusa pe scurt (Obama,se aude la taxator?), am trantit intr-un bol:

- 300 gr faina
- un plic de praf de copt (fara plic)
- un varf de cutit de sare (fara cutit si ala)
- 7 linguri de zahar sau dupa gustul propriu. Protestatarii sa faca bine sa-si puna mai mult, daca doresc, mbine?
- doua oua
- scortisoara
- 180 ml ulei de masline
- 300 gr de morcovi rasi pe razatoarea mare
- 150 gr mere rase si ele in si pe cap (sa tot fi fost fro 3 mere mici)

Mermeliti ingredientele cu mixerul pana rezulta un aluat foarte dens, adaugati morcovii si merele, var var cu linguroiul. Tapetati o tava cu hartie de copt unsa cu putin ulei si jap la sauna, fro 50 de minute- o ora, pana iese scobitoarea curata.

Intre timp, pentru ca asa sunt eu plina de imaginatie, am creat o cremo-glazura dintr-o cutie de mascarpone (250 gr), fro 50 de grame de unt (ca sa nu moara de singuratate in frigider), doua linguri de smantana acra si patru linguri de zahar pudra, plus o dusca de rom, parce-que noblesse oblige si -hac- de ce nu?

Le-am omogenizat cu mixerul si am lasat glazura la rece, sa se intareasca, cat am lasat prajitura sa se raceasca. E posibil sa o fi scos pe pervaz, la viscol, de pofta si miros, dar nu recunosc nimic.

Decorati (mermeliti) prajitura cu maclavaisul de mai sus si dati prajitura la rece pentru inca doua -trei ore. Sau nu. Gustati o felie, puneti prajitura la frigider. Apoi ganditi-va ca sunteti singuri acasa si e pacat de ea, se strica, si mai taiati o felie cat doua, ca-n basme.

Apoi ganditi-va ca ar merge bine si la cafea, ca doar suntem domni si doamne si ne permitem astfel de rasfaturi.

In fine, puneti-i o folie de aluminiu pe cap si rugati-va sa reziste pana vin intariri, ca sa nu fiti nevoiti sa o devorati singuri.

Nu e buna, nici aromata. Nici densa, nici umezoasa, doamne fereste. Iar glazura aia cremoasa ? Mpfff, nu se potriveste deloc.

Sa n-aveti pofta cum n-am avut nici eu.
Hai v-am pupat
Io

Hai sa fugarim apusul, mai doojnoo,mai

Cam pe la ora 13:53 a celei de-a 363-a zile din cel de-al douazeci si noualea an din viata mea, in timp ce ii tocam niste piept de pui lui Tomi,intru potolirea broastei isterice, m-a lovit. Adica eu, femeie in toata firea ( a cui nu stiu, ca in firea mea sigur nu), m-am autoflagelat astazi frecand podele, cu mucii colier si frisoane care ar fi pus lejer in functiune un generator de mici dimensiuni ( note to self: de probat). Nu se mai poate asa, mi-e clar, ma pregatesc sa intru in cel de-al treizecilea an de viata si, daca-i bal, pai bal va trebui sa fie, cu danteleturi si poante saltarete, gentilomi si papica fina.
Asadar, ia hai sa purtam noi o discutie, fai draga domnisoara doamna fai, tragem si noi o linie si ne regrupam?

Mai draga domnule 29, uite acus iti vine randul sa-ti inchin un pahar, nu-i vina ta ca a fost greu si-am fost nebuna si buna si am fugit ca sa ma regasesc. Ete ca mi-ai fost bun, m-ai tinut vie, mi te-ai rasarit si mi te-ai apus de trei sute saizeci si cinci de ori la rand si ai avut rabdare, cand nu ma mai rabdam si eu. Mai draga cel mai chinuit an al vietii mele, meriti o medalie, asa batatorit si plini de cicatrici cum esti, tu esti eroul. Ca m-ai facut mare si mi te-ai asternut asa in cale incat parca mi s-a prelungit apusul. Ai vrut tu, dara, sa mai rad, sa vad ca o sa imi fie bine, si m-am gandit la tine duminica seara, cand fugarii apusul in masina, amuzata ca uite, uite, el s-ar ascunde si eu hop dupa el. Asa si tu.

Mi te-ai rasarit , mai 29 mai, in apusul tau, si-ti multumesc.
Iti multumesc ca m-ai tinut vie in inceputul tau, cand am crezut ca mor.

Iti multumesc pentru Adriana, ca de n-ar fi ea as uita intr-o clipita ca pana si sufletele botite, ca al meu, merita iertare si iubire.She's my best friend, people, n-am cum s-o desenez atat de usor. Pe Adriana mai intai o crezi si abia apoi o atingi, o vezi;) Si-apoi o infinitiubesti, simplu.

 Iti multumesc, dragutule, pentru Alexandra, nebuna si buna cum stie a fi, ca mi-ai tinut-o contra, cand mai mai ca stateam sa-mi arunc speranta in mare, sa o omor de tot. Ca mi-ai tinut-o pana la trei dimineata pe veranda, sa ma imbete, ca sa-i plang si sa-i urlu, de nebuna ce sunt.

Iti multumesc, mai doojnoo, ca nu m-ai lasat sa ascult de el si sa omor blogul, ca n-ar fi aparut Cristina, jumatea asta de sticluta din cel mai pretios cristal, care-mi este prietena si confidenta, ma face sa rad cand as putea sa jur ca nici lacrimi nu mai am, careia ,din nou, i-am plans in brate, in ploaie, asta vara. Aveam rochia aia alba cu randunele negre, Cristino, sa nu cumva sa uiti.

Roxano, credeai ca uit de tine? Pai cum,cand , vai de noi, am ragusit anul trecut vorbind si facand psihanaliza,om frumos. Imi pare rau ca ti-a fost si tie greu, barem eu am fost nebuna, am cules ce-am semanat, dar tu, mai omule, nu meritai un gram din tot ce ai indurat.Uite de-asta iti multumesc si tie, ca nu stiu de unde ai gasit tu rabdare si pentru mine, mereu, oricand, la orice ora, ca tot tu ai avut grija de mine, cand de tine nu stiu cine a avut. Iti multumesc.

Maw-maw,m-ai primit in casa ta. Mi-ai facut patul, m-ai ingrijit si m-ai ascultat, satula oi fi fost si tu de cate ti-au auzit urechile in viata asta. Mi-ai facut de mancare si mi-ai desenat in farfurie, zi dupa zi dupa zi pana cand ai vazut ca-s in stare sa ma ridic si sa ma spal pe dinti. Nu o sa uit niciodata ca mi-ai oferit o famile si un camin de pe-o zi pe alta, pentru totdeauna, ca mi-ai donat-o pe Casi, sa-mi rontaie degetele si sa-mi lase mere -ofranda, pe pat. Ca m-ai facut sa ma simt dorita, asteptata si iubita. Iti multumesc si te iubesc asa, cu sufletul si cu inima si te astept acasa. Acasa suntem noi,oricand, oriunde, de-acum stii:)

Iti multumesc si tie, Mimiloaso, aeriana mai esti, ca mi-ai amintit sa-mi dau cu oja pe gheare si sa casc ochii, a muiere,ca m-ai fortat sa dansez in intersectie , la Obor, cu panglicile alea colorate, la miezul noptii. Pink era, parca, nu? Da.Tu esti Tinkerbeala mea, femeie nebuna, si tare-as vrea sa stii ca esti una nu doar magica, ci si extrem de puternica si desteapta, ca aripile tale te pot purta foarte departe, numai sa vrei si sa crezi.Te iubesc.

Tie , Irino, sa mor daca stiu ce ti-as putea spune. Ti-am spus, de fapt, acu' doua zile, de ziua ta, ca n-o sa inteleg in veci ce vezi tu la mine de mi-esti prietena atat de fidela si fireasca, cum nu ma judeci si ma crezi mereu,cum ma vezi tu frumoasa si ma incurajezi. Parca-mi vine sa te scutur, sa te trezesc la realitatea mediocritatii mele, dar tot eu spuneam deunazi ca fiecare om e frumos macar pentru o pereche de ochi. Ma bucur ca ochii tai ma vad asa, profit de asta, stiu. Dar te iubesc, ma ierti? :)

Tu,Livia,hai fata, olteanca mea,iti multumesc pentru ca ai umblat cu mine pe strazi in ziua aia urata, ca mi-ai dat din ce nici pentru tine nu aveai, ca m-ai primit in casa ta la propriu si la figurat si as vrea sa iti pot intoarce cumva darul asta, sa stiu ca anul asta ce ni se incepe  o sa iti fie bland si tie. Sa ai mila de tine si sa te iubesti asa cum o faci cu toti cei ce graviteaza in jurul tau, sa crezi, te rog, ca meriti sa fii ajutata si ca tot ce visezi e real, o sa vina, numai sa-ti dai voie sa primesti.

A fost un an greu, cam asta e realitatea. Inca ma simt obosita, de-asta nici nu pot spune ca am facut mare lucru in ultimele luni. In afara de grija minima pentru casa, o oala cu mancare cand si cand, am luat-o usor. M-am odihnit, serile mele cu mine au fost si inca sunt linistite, un film, o muzica si somn. Mi-e clar ca mi-e bine pentru ca ma vad deja dorind sa ies in lume, sa fac, sa dreg, mintea mi-e la locul ei, dar fizic sunt inca, deseori, franta. Am avut parte de prieteni buni, slava cerului, asa o binecuvantare , ca altfel nu-i pot spune, te scapa de boala, va spun. Si de bucurie. Lectia lui douajnoua sunt prietenia si rabdarea, dragii babei. Lectia e ca inceputurile sunt pretioase si, de la un punct incolo, in viata, intelegi si ca devin din ce in ce mai rare, nu stii cate vei mai avea, asa ca le pretuiesti. Te ancorezi profund in prezent si ocrotesti bucuria aia atat cat ti-e dat sa o ai, ca nu stii cat o sa-ti fie sau daca o vei mai trai.
Inveti ca dragoste cu sila nu se poate, dar ca se poate cu vointa, cu drag, cu respect, cu tot ce ai mai bun, atat cat poti si cat se poate.
Lectia lui douajnoo este ca te ridici, nene, si dansezi atat cat tine melodia. Topai si transpiri, cu buzele uscate si pieptul umed, pana zice dj-ul stop. Sa ii ridici paharul si sa-i multumesti, vom scrie cantece noi.

Pana una alta, atat cat e muzica in sufletele voastre, dansati si nu va intrebati :) Si de s-o opri, fiti doamne si va plecati, fiti domni si sarutati mana ce-ati condus-o, a fost un vals frumos.

Acum ma iertati, ma duc sa dansez, muzica mea inca mai canta si vreau sa vad ce melodie imi fredoneaza treizeci-ul. Am crescut, hihi.

para adelante

Ganduri de luni,decembrie,tiz da sizan tu bi gioli,prefer toamna

Un an cat o eternitate si un pic

A fost un an infiorator de lung si de greu si, cu toate astea, a trecut ca o tornada peste mine, Dorotee inversunata, cu slapi in loc de conduri fermecati si coditele valvoi, prea multa furtuna a fost.

Sa zic ca-s mandra de mine? Hm, as zice, pana la urma fiecare isi cunoaste limitele, unele mai rigide, corzi de chitara electrica, altele mai gumilastice, hubabube parfumate, ne intindem si ne adunam,si ne remodelam pana cand ne privim in oglinda si nu ne vine a crede.

As minti sa spun ca inceputul lui 2013 nu m-a gasit sperand ca o sa-mi fie mai bine, nu stiam ,insa, ca voi gasi curajul sa fac un pas atat de mare, mi-a fost frica de mine, de lume, da,gura lumii sloboda, mi-a fost teama ca o sa isc o serie de nefericiri in lant, ca voi gresi iremediabil,insa am sarit in gol si nu regret.

Anul asta cat o eternitate a fost piatra mea de hotar, am ales sa salt pasul si sa transform primii 28 de ani din viata mea in fundamentul restului vietii mele si cred ca e un pret extraordinar de bun pentru tot binele ce va urma.

E atunci cand...

Ma simt ca un copil pentru ca primesc nuiele cu funda verde sclipicioasa si inimioara din fetru. Oare ai vazut ca era o inima acolo?
Cand te vad cumparand lipici ,sa-mi repari cadoul, si as vrea sa nu se fi rupt, numai sa nu te vad necajit...sau poate am sa-ti spun ca imi place asa cum e, putin rupt.
E atunci cand zici tu ceva in supermarket si eu mai mai ca abia astept sa ma prefac suparata si rad in suflet, iar tu ma lipesti de tine in fata raftului cu conserve, sa imi tiuie urechile a liniste si a bine.Si a tine.
E cand ma duc la culcare inaintea ta si te aud razand dincolo cu prietenii tai si ma bucur ca ti-e bine, pentru-o clipa, si-apoi ma zoresc sa fug, sa dorm, sa visez, c-acusi ai sa vii si ai sa-mi ceri sa ma iei in brate.

Mai e si atunci cand, singura acasa, ma rostogolesc prin pat si dau cu nasul de perna ta si te miros si mi-amintesc ca azi, la munca, la metrou, in tramvai, cand scriam un mail si beam o cafea, imi lipsise mirosul tau.

E cand razi rautacios, bucuros, satisfacut, ofticos,galgait, copilaros, cand as face tumbe si flicflacuri cu mintea, sa-ti tin rasul ala viu,ca esti viu.

E cand imi spui despre tine si nu stii ca ma dor durerile tale,dar ca ma bucur ca mi le spui.

Si mai e atunci cand vii si cand pleci, cand te iarmiros si ultimsarut,sa iti tina, sa ne tina, cand imi pupi mana si cand iti stralucesc ochii si aprinzi luminile orasului pentru mine. Si n-ai habar ca ai putea aprinde becul din camera si tot ar fi Craciun in inima mea.

Atunci e fericirea.

Curajul de a nu fi ok

Astenie de toamna, ai vrut bine, na d-aci! - ganduri de octombrie, joi, imi invidiez motanul

 Afara e soare, ciorile ciripesc hitchcockian si miroase a frunze arse si studenti in anul intai care dadura de viata de capitala si traiesc amoare fluturistice prin parcurile orasului, de n-ai loc sa-ti plangi de mila ca trece vremea si imbatranesti si-o sa mori si, aoleu, peste trei luni fac 29 de ani si e atat de putin si prea mult,oh vai.

As dori sa-i multumesc pe aceasta cale prietenei mele Rodica pentru revelatiunea pe care ,iaca, mi-o revelat-o mneaei in aceasta mirifica, poetica and all that shit indian summer zi de toamna.

Sufar de astenie de toamna. Si daca nu exista, ete c-o brevetez eu.
Se manifesta prin rabufniri aleatorii de diva haliudiana pe la 1920 (toamna, ha!), cam pe cand erau filmele pe mucles mode si, ce sa faca si ele, saracele, dadeau pupila peste cap ca sa-si exprime vagi nemultumiri/isterii,etc.

Revenind.

Sufar pentru ca in casa e, in sfarsit cald, pisoiul doarme pe mine gramada si suspina cand il iau in brate. Insuportabil de adorabil, va spun.

Ma macina , evident, si faptul ca am mancat o tava de tiramisu si singurul regret pe care-l am apropos de el, tiramisu-ul, e ca s-a terminat.

Mai sufar si pentru ca daca mi-e somn, dorm, si as mai dormi inca o zi si-o noapte.

Pentru ca mi-e dor de Dana, de Denisa si de Irina, pentru ca as manca numai carbohidrati cu carbohidrati si garnitura de sosuri grele cu toate branzeturile lumii si al dracului Mega Image mai are putin si-si deschide magazin in scara blocului meu, iar eu nu fac fata tentatiei.

Mai sufar si din cauza de ciocolata, bomboane, gomboti, cartofi prajiti, pupaturi, unghii rosii, radacini nevopsite, zambete din felii de rosie, miorlaieli si motaneli, hahaieli, iar pupaturi, si , in mare, prea mult bine.

Daca va spun ca sufar si de prea multa muzica, de topait la Pink Martini , de suspinat cu corifei si bocit cu muci la filme cu cai, veti intelege, iaca, de ce viata este greu.

O toamna absolut insuportabila , va spun, iar medicul crede ca mi s-a urat cu binele. As indrazni sa rad in nasu-i avizat si sa-i spun ca imi fusese, intr-o vreme, bine cu uratul, now that was something I could manage.
Acuma, na belea, cum gestionam frumosul?
Ha?

A,da, si vad rasaritul din patul meu, de la etajul sapte. Teribil , va spun, absolut inadmisibil. Ntz.

Asa ca hai sa radem si sa ne dantuim, zic, a venit toamna, colega mea de etnie olteneasca vine la birou in cracii goi, n-acoperim nimic, sa-si vada fiecare de inima sa. 






Disclaimer: acesta este un post de plangere de mila,intru popularea blogului. Intrucat nu mai am drame personale, ergo nici inspiratie, am decis sa-mi creez propriile apasari existentiale. Unii ar spune ca asta denota, deja, o mica problema. Patologica,gen. Le lol.