marți, 23 aprilie 2013

Gânduri de marți, aprilie, primăvara - umbre 15

Nu înțeleg de ce nu există subtitrări pentru programele în limba română. Hipoacuzicii nu au voie să se uite la televizor, sau cum?

 Dacă stau întinsă pe pat, cuminte, fără să mă mișc, aproape că-mi simt sângele curgând prin vene. Și mă gândesc cum o fi când se oprește. Hai lasă, o să aflu peste 70 de ani (am decis că vreau să mor la 98 de ani).

Still pretty much infertilă. Don't ask. Sper să nu stricăm copilul, când o apărea (dacă o apărea) cu adorația noastră îndelung clocotită.

Nu e nimic mai sexy decât un tătic cu sacou, aranjând eșarfa roz a fetiței sale. Semn că am cam îmbătrânit.

Tort cu ciocolată la zece seara. Același tort din care am tăiat la nuntă. Mi se pare un răsfaț așa, cum să spun eu? De parcă m-aș mărita din nou, de mii de ori (mănânc mult tort).

Bărbații trecuți de treișcinci sunt yumm. De la 40 încolo sunt Hot rău. Sorry, băieței, când veți ajunge acolo, veți înțelege.

Mă oftic că nu pot sta turcește. Și că mă întreabă lumea de ce târșâi picioarele. Și vreau să stau turcește pe un vârf de deal și să-mi sufle vântu-n freaza-mi de 3 cm.

Vreau să fiu frumoasă, pentru o zi. As in, really really, trully beautiful. Să văd cum e. Not gonna happen.

Je veux des bombons. Și înghețată cu nucă.

Mi-e dor de Portugalia, rău. Așa, cu gol în stomac și amintiri cu miros.

Vreau la mama, să mănânc mâncare de mamă (cafea și cartofi prăjiți cu ou ochi).

Până atunci,  zâmbesc cu inima, când pot. Când nu pot, apelez la zâmbetul din poșetă,nu știe lumea ca e de împrumut.








10 comentarii:

  1. ne cam potrivim. Il mai astept pe al meu sa mai creasca un pic sa devina hot rau. N-o sa strici copilul cu adoratia, o sa creasca cu iubire aratata. Mi-e dor si de Algarve si de cartofii prajiti cu oua ai bunicii.
    Cum de ai scris ce gandesc eu, ha? esti telepata? ia iesi din mintea mea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și al meu mai are 3 ani și intră la categoria Hot absolut:P Dacă tot ne plimbăm una prin gândurile celeilalte, hai să bem și-o cafea. Telepatic, așa.

      Ștergere
  2. copilu e clar rasfatat inainte de a se ivi pe lume. si sper, printre sughituri si lacrimi acuma, ca o sa pot sa ii suflu in coarne si sa te oftic cand l-oi trimite inapoi acasa plin de aere de Viena :)). si frumoasa esti, fai doamna, vezi-te o data cum te vad eu prin ochii mei si am rezolvat-o!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De nu v-oi urechea eu pe amandoi, daca mi-l trimiti acasa cu fite si talente, vezi tu:)) in true ap style:P

      Ștergere
  3. Cartofi prajiti cu ou ochi,ai spus? Facuti de mama? Cei mai buni...
    Ai ganduri frumoase si frumos scrise...si niste ochi extraordinari.O fi el hot absolut,da-s convinsa ca e iremediabil cucerit.

    RăspundețiȘtergere
  4. O,daa, cartofii mamei sunt cei mai buni, always!
    Multumesc pentru ochi, ii datorez bunicului meu. Chiar , ia sa va povestesc eu despre el.
    Hazbandu e cucerit saracu, ca n-are de ales, l-am prins in lanturi:D

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe mine m-au asteptat parintii mei 10 ani pana am decis sa imi fac aparaitia. Si m-au crescut frumos si bine. Mi-au cultivat visele, punandu-mi stele in par si praf de aripi pe gene. Iar majoritatea oamenilor din jurul meu spun ca sunt un specimen reusit. Asa ca nu imi fac griji pentru viitorul tau copil. It will be just perfect!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, ce frumos,ce frumos, ce frumos! Iti multumesc din inima si cu stelute pentru cuvintele astea. You touched my heart!

      Ștergere
  6. o perioada n-am reusit sa intru pe site(imi spunea ca adresa de email nu e acceptata)imi pare bine ca acum s-a rezolvat!ce vreau eu sa spun e ca poate ar trebui sa mai luati in calcul varianta adoptiei.undeva spuneai ca trebuie apart de nu stiu cati mp.iti dau doua exemple amandoua din blocul unde locuieste mama(bloc de garsoniere retine!):
    1-o femeie destoinica si muncitoare cu barbat cu handicap fizic(ambele picioare taiate) a luat un baietel de crescut si l-a adoptat pana la urma.andrei,despre el e vorba,e absolut adorabil,frumos si ia lectii de vioara.
    2-o alta vecina(ambele sunt langa mama de asta le cunosc asa bine) dupa ani de tratamente a adoptat o fetita(georgiana)si ce sa vezi la aproape un an a ramas si ea insarcinata(tot fetita)!fetele sunt frumoase si cuminti si imi spunea la un moment dat ca asa a fost karma ei,pana nu a adoptat nu a avut copilul ei.adevarat sau nu cine stie?!
    deci,eu zic sa nu abandonati indeea asta!

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere