Mentosane cu sirop de roze

După isprava de aici , am luat-o de-a dreptul razna cu mâzgălitul papucilor și țin să vă anunț că ,la birou, am deschis ghișeul de primiri/predări șoșoni morți și resuscitați, spre marea mea bucuria și spre durerea de cap a hazbandului, care-și petrece duminicile în boare de vopsea.

Uite așa au poposit la mine papucii Marei, pe care i-am sucit și răsucit pe toate părțile, până mi-a năzărit să-i fac verde mentă cu niscai trandafirași pe ici -pe colo, că cică se poarta shabby chic ăla, sau cum i-o zice.

Mai întăi i-am șters temeinic cu o cărpă umedă, i-am lăsat la uscat și i-am mai lustruit puțin, de data asta cu o lavetă uscata, absorbantă.

I-am tratat cum aș trata orice pânză pentru pictură, cu două straturi succesive de grund (gesso) și i-am lăsat să se usuce câte o oră între aplicări. Din experiență, grundul se usucă mult mai rapid de atât, dar am vrut să fiu sigură că nu mi-o ia vopseaua la vale la prima ploaie, Doamne ferește!

Primul strat de grund

După al doilea strat de grund

Am mai aplicat două straturi de culoare ( am combinat alb cu câteva picături de bright aqua green - acrilic) , cu pauză de uscare între straturi de aproximativ o oră, până am ajuns la asta:

Ultimul pas a fost aplicarea trandafirașilor, folosindu-mă de principiile tehnicii decoupage. Am decupat trandafirii de pe un șervețel, am înlăturat toate straturile de hârtie (aici m-am folosit și de o pensetă), până am rămas cu o peliculă transparentă, cea pe care sunt imprimate desenele.

Am aplicat un strat subțire de gel medium (folosit, îndeosebi, la art journaling și în pictură, pentru colaje, mixed media, etc), am aplicat trandafirii și am tamponat zona ușor, pentru a mă asigura ca au aderat perfect, fără încrețituri sau bule de aer. Am mai aplicat încă un strat extrem de subțire de gel medium și i-am lăsat să se usuce.

Catarama

detaliu cataramă și călcâi

Am aplicat ,apoi, două straturi de lac pentru pictură, cu pauză de uscare de 3 ore între straturi, et voila!
Papuceii sunt, acum, pe biroul stăpânei și abia aștept să văd cum va reacționa. :D

Ce bine că mai avem doar infinitul de trăit - conjugalisime

Că hazbandu este, uneori, capabil să te scoale din morți cu trilurile lui nocturne am mai povestit eu aici .Dar dacă e să fim corecți, trebuie să recunoaștem că la noi în haushold e democrație,domle, și când nu doarme unul,  celălalt îi ține companie, musai.

Așa se întâmplă , mai ales, în seri în care sunt atât de surescitată ,după lucru, încât ai senzația că-s o suricată drogată, capabilă să dau trei ture de studențesc la miezul nopții și să mai împletesc și vreo două sute de sarmale, dacă tot sunt fresh.

Cum s-a întamplat aseară, când hazbandu încerca din răsputeri să devină una cu perna:

Eu mă holbez la el,insistent. Eventual, mă apropii, puțin câte puțin, până ajungem nas în nas. El încearcă să doarmă, eu îi pipăi pleoapele, mi se pare că se preface.

Je: - Clipești? :D
El: - Mhm
Je: - Deci nu dormi! :D
El: - Pentru că nu mă lași tu!
Je: - Gata, tac.

Două minute și trei secunde mai târziu:

Je: - Auzi? Dar mie nu mi-e somn!
El: - Și ce propui?
Je: - Păi ziceam să ne împrietenim și noi, vorbim.
El, deschizând un ochi:
     - Monica, suntem căsătoriți !
Je: -Păi și ce, nu putem să fim prieteni? :D
El: - Mo, suntem prieteni DINAINTE să ne căsătorim!
Je: - True, true.

Alte două minute și 14 secunde mai târziu:

Je: - Mă gândeam....
El: - Îhîmmm?
Je: - Dacă mai trăim înca vreo cincizeci de ani, asta înseamnă încă vreo 18 250 de nopți în care vom sta așa, noi doi, suflet lângă suflet. :D
El: - Aoleu, ai de gând să trăiesc atât?
Eu: - Îhîîîîm! :D
El: - Super, abia aștept.
Eu: - Și mai știi ceva?
El:  - Mmm?
Eu: - Cică dacă te căsătorești, te întâlnești cu jumătatea pe lumea cealaltă.Adică vom fi împreună pentru eternitate.

Liniște.

Eu: - Adica for ever and ever. :D Așa că dormi liniștit, we still have eternity.
El:  - Mo, sigur nu vrei să-ți cumpăr un radler, să te liniștești?
Eu: - Nu, îmi place așa. E romantic.

Surprinzător, m-a așteptat cu cafeaua, de dimineață. Deci bag de seamă că nu-i era chiaaaaaaaaaaaaaar atât de somn. Și oricum, we still have eternity, să doarmă altă dată.
Pampam.

Gânduri de copil mare și mătușă bâtrână, joi, mai, vara - umbre 19

 Mi-am amintit că , atunci când eram mică, dar nu foarte mică, o rugam pe mama să mă lase să o pup pe vârful nasului.Fugea de mine pentru că știa că vreau s-o mușc , pentru că mi se părea ca vârful nasului ei seamănă cu o bomboană gumată. Promiteam că n-o s-o mușc, dar o mușcam.

 Clara împlinește azi 13 ani.Treisprezece ani pe care mai mult i-am ratat, decât savurat, tara tuturor adulților. Și aș vrea să pot găsi fotografia aceea, cu mine la 15 ani, uscată, copilă, ținând-o în brațe pe ea mică, puică, bebe mic. Și să știi , Clara, că eu și Lala ți-am mâncat tot laptele, o linguriță ție, câte trei pentru noi. Și că-mi pare rău că m-am dus cu autobuzul babin în ziua aia , la Ploiești, să fiu adolescentă. Și că închid ochii și te văd dormind lângă mine, mică, eu citind Moromeții, tu tresărind în somn,râzând  de încă un au, pâls. Să nu te superi, îți promit că peste câțiva ani o să iubești și tu amintirile astea. Și aș vrea să știi, azi, acum, ce bucurie și binecuvântare continui să fii pentru toți cei a căror viață ai atins-o.
Că te iubesc, chiar și aici, departe, de mă doare în capul pieptului.Că-mi plac zâmbetele tale ascunse, lacrimile tale în tine, pasiunile tale și stilul șui, umorul tău de om mare și faptul că știi atât de bine și frumos să iubești.Și ești infinit și necondiționat iubită, Kala Calliope Clăruța. Mătușica.


Și să nu uiți ,Clăruțo, că și noi, ăștia mari, de ne dăm deștepți, suntem tot un fel copii, cu alte jucării.

Hai La mulți ani sau, cum ți-ar spune Țiți: Hi făi nuntăăă!
Cu dedicație ..

Fiecare cu visul mă-sii...

M-am zvârcolit toată noaptea, încercând să capsez niște foi dintr-un contract, m-am trezit mai nervoasă decât m-am culcat. Și nici măcar nu mai știu despre ce contract era vorba, să-l fi verificat, naibii, te pomenești ca e brambura prin birou.

Mna.

Colac peste pupăză, hazbandul cel vesel ciripitorul la ora 8 dimineața se apucă să-mi povestească minunatul vis de astă-noapte:

M: - Bubo, am visat că eram în Argentina și era frumos.
Je: - Și eram și eu cu tine? :D
M: - Mnu. Probabil că făceai, ca de obicei, ore suplimentare.
Je: - Mdea.

It´s what we call a kakaolulu kremali situation. Mai sunt fix 11 zile și poate văd și eu Argentina aia, măcar în vis.

If I ever have a gay kid...

Ipocrizie.Asta văd în jur. Oameni care se dau toleranți, iubitori de aproape și prietenoși cu oricine. Adevărul este că sunt absolut convinsă că o majoritate covârșitoare a iubitorilor de homosexuali și-ar scuipa în sân numai la gândul că propria odraslă s-ar putea iubi cu cineva de aceeași culoare a chilotului.
Pentru că, nu-i așa (?), n-am nimic cu nimeni, dar al meu n-o să fie așa. Permiteți-mi să mă pronunț: Bwahahahaha!

Urmăream aseară pe TV5 anunțul oficial al legalizării căsătoriilor între persoane de același sex (în Franța,să ne înțelegem) și mi-am dat seama că suntem la ani lumină distanță de civilizație, că vor mai trece ani lungi până vom putea vedea așa ceva în România, and it sucks. Pentru că, până la urmă, cine ești tu, dragă stat, să-mi dai voie să mă mărit / însor cu Gigel sau cu Frusina în funcție de felul în care se declină numele meu?

Mă irită, mă doare și mă rușinează faptul ca am trăit cinci ani din viață lângă o colegă pe care am realizat abia   mult mai târziu că nu o cunoșteam. Am înțeles că nu o văzusem fericită, deschisă, liberă, ea însăși cu adevarat, pentru că trăim într-o lume în care este rușine să fii gay. Pentru că , în sinea noastră, suntem niște animale troglodite care au senzația că toți homosexualii declarați vor să ne fută direct, doar pentru că ei, scuzați ,pardon, se fut altfel.

Dragă Gigel, Dragă Frusino, aflați, dară, că și voi vă futeți altfel. Faptul că trebuie să-mi ascult vecinii, în toiul nopții, pleznindu-se peste cur sau milogindu-se unul de altul pentru o tură mai cu foc, nu mă face să mă simt mai bine. Nu zâmbesc cu drag,gândindu-mă : mvaai, mânca-i-ar mama de heterosexuali, fac și ei ce i-a lăsat Dumnezeu pe pământ să facă. 

Este deplasat și absurd să cerni oamenii după cum aleg să-și trăiască sexualitatea, când fiecare este liber să facă ce vrea el în dormitorul personal și când pe tine, dragă normalule, nu te arată nimeni cu degetul pentru că te pupi cu fete.

Nici măcar nu este o chestiune de alegere,dacă mă întrebi pe mine. Am stat ceva vreme să mă gândesc la faptul că eu, sincer, nu știu de ce sunt hetero și nici cum am ajuns să fiu, știu doar că sunt. Că mintea, sufletul, corpul meu vibrează, absolut întâmplător, la un el. La fel de aleatoriu, mă gândesc, aș fi putut iubi astăzi cea mai mișto femeie de pe pământ, habar nu am. Cred sincer că dacă este ceva în lumea asta ce nu poate fi educat, schimbat, adaptat, acel lucru este alchimia fiecăruia. Modul în care fiecare simte și resimte oamenii și momentele, dincolo de fizic. Emoțiile.


Nu cred în explicații de genul a fost violat/ă în copilărie și a rămas cu traume. Iertați-mă, nu neg greutatea unei astfel de tragedii și nici faptul că, de multe ori, rămân cicatrici foarte greu de șters, dar Homosexualii nu sunt oameni defecți! Nu sunt niște jucării cărora le-ai scos o piuliță și nu mai funcționează niciodată normal. Am văzut oameni traumatizați ,într-un fel sau altul,oameni care au ajuns să se autoflageleze la nesfârșit, căutând același tipar bolnav cu care s-au învățat, singurul pe care-l cunosc. Însă aici paleta este foarte largă și cuprinde absolut toate formele de abuz la care te-ai putea gândi, deci nu. Homosexualii nu se fac.

Ei se nasc.Oameni.Oamenii se nasc fiind ei înșiși încă dinainte de a deschide ochii către lume, înainte de a ști cum sunt și cine sunt sau cum ar trebui să fie, după alții. Oamenii pur și simplu sunt. Iar dacă eu, ca posibilă viitoare mamă , am vreo așteptare de la copiii mei, aceea este să fie oameni.

Era o scenă în Grey's Anatomy,când Arizona povestește despre reacția tatălui ei, când a aflat că este lesbiană: Are you still the person I raised you to be? = Ești, încă, omul care te-am crescut să fii?

Eu sper că da. Că voi putea crește un om bun, un om inteligent și, cel mai important, un om liber să fie el însuși și liber să iubească. Și mai sper ca, până atunci, să se mai schimbe ceva în lumea asta, să renunțăm la așteptări, să înțelegem că nu putem dicta ce vor deveni copiii noștri, dar că putem dicta felul în care vor privi și vor fi priviți de către lume.

Și dacă tot sunt la capitolul confesiuni, am o singură așteptare de la copiii mei. Să nu fie paparude. În rest, cred că voi avea nepoți, dacă-și vor dori ei copii, sau poate nu. Poate vom dansa la nunțile copiilor noștri.Sau poate nu. Poate vor fi medici,ingineri,profesori sau inventatori.Sau poate nu. Poate vor fi homosexuali.Sau poate nu. Who cares?

Eu aleg să mă bucur de oameni. Smarten up,people!

O culme de amintiri - umbre 18

O mamă ca toate mamele,minunată, romantică, nostalgică, cu grijă pentru suflet, amintiri și lucruri, a petrecut, probabil, o zi întreagă, spălând și reînviind jucăriile copilului ei.

Copilul ei care azi este femeie în toată firea, departe de casă, la casa ei , ea însăși, văzându-și, de-acum de propriul drum. Un copil iubit , adorat și onorat de o mamă aflată departe , pe drum, dar aproape în suflet.
Și-un tată care a vrut să-i spună fetiței eterne : we still cherish.

M-a atins și m-a bucurat, așa cum numai o mamă știe, cu gesturi mici de dragoste, unele aproape dureros de profunde, altele jucăuș - melancolice.

Genul acesta de părinți îmi pun cald la inimioară și mă fac să vreau și eu o culme cât o autostrada de lungă, să înșir minunile unui copil.


Tanti mama lu´ Andreea, sărut-mâna pentru masă, mi-ați hrănit sufletul 

Purple little satin bag

Aș fi o mincinoasă , de-aș spune că nu cred în semne. Nu le caut, nici nu le ridic pe piedestaluri emoționale fantasmagorice, însă , atunci când le văd, le prețuiesc. Ca pe o floare pe care o pui în ierbar, să pară că doarme , cu tot cu parfumul ei, că n-a murit. Nici speranța nu moare.

Și zâmbesc către Dumnezeu,că-L văd cum se joacă cu numele lui și cu șoaptele lui, cum mi se arată, prin mine, prin voi, prin tot.

Îi spuneam unei prietene de dimineață că tot ce e de învățat este iubirea. Că tot ce trebuie să știm este să ne deschidem inimile spre orice drum, orice zare, și-o veni. Sigur sigur va veni. Noi trebuie doar să ne netezim cămeșele din borangicul sufletului și să așteptăm.

N-a venit așteptatul (încă), dar a venit un semn. Un semn că unele lucruri nu-s doar sticlă colorată, că mai există încă frumos și cald creat de lumea asta.

Și mă întreb cum de reușește pământul să creeze ceva atât de frumos și să ne suporte , uneori, pe noi, pociții. 

Într-o pungă lila, care-mi amintește de cămășile de mătase ale mamei mele, am primit o brățară albastră, ca sufletul meu când aleargă departe.

O brățară făcută ,parcă , pentru mine. Pentru pielea mea sensibilă, care nu suportă metale și se rănește atât de ușor, căutând , uneori, frumosul.

Un șirag de mărgele care iubesc apa de mare și soarele, ca mine, care alină durerile de oase suferinde și mângâie pântece aride.

Grea și delicată, totodată, atât de prețioasă încât mi-e să n-o stric. Și-am împrumutat mâna unei prietene, ca s-o arăt lumii, pân-oi avea curaj și marea la picioare, s-o scot și eu la plimbare.

Sunt norocosă. Sau binecuvântată, sau chiar amândouă. Și vă mulțumesc, cu vorbe pline, Bogdana și Chic Victim.

Despre cum soțul meu ucide din dragoste pentru mine...

Cartofii. Ucide cartofii, să ne înțelegem.

Și-apoi îmi trimite mesaje ca cel de mai jos, să mă facă să plâng cu mucii înnodați în barbă, de drag și milă (acele soții ai căror soți nu prea știu care-i treaba cu bucătăria, vor aprecia,sunt convinsă):

Și epistola-nfometată:

----- Original Message --------

Subject:	Uite in ce hal am ajuns sa mananc :(
Date:	Thu, 9 May 2013 09:18:01 -0700 (PDT)
From:	xxxxxxxxx
Reply-To:	xxxxxxxxxxxx
To:	xxxxxxxxxxxxxxxxxx

Poti sa le spui "managerilor" tai ca de cand a inceput q end ul asta am slabit 5 kg si exista mari sanse sa mor de inanitie. Deci pot fi numit victima colaterala,  am si eu dreptul la despagubiri, evident daca mai rezist pana la sfarsit :(...

Dacă m-ar fi întrebat pe mine, i-aș fi spus să pozeze gândacul asasinat azi -dimineață, eventual c-o frunză de pătrunjel pe cheptu-i lucios. Aia da impresie artistică.

Până la pomana gândacului domestic, eu am bocit de mila hazbandului.Și-a mea. Și de mila pleitingului demn de Căminul popular 1987 vara.

Vai mama ei de viață, mi-e somn.

Gașca mea

Am descoperit Turma da Mônica acum vreo opt, nouă ani, când am primit cadou un album foto cu Monica si gașca ei. N-ar putea fi mai eu decât este deja, mă amuză și mă inspiră, mai ales în seri ca asta, când fac pe măscăriciul pentru colegi, să uităm că suntem oriunde altundeva, numai unde trebuie nu.

Oglindă, oglinjoară, cine este cea mai frumoasă din țară? .... Și tăcerea e un răspuns.

Dar de ce nu mai vrei să ne jucăm de-a casa? ..Ghici!

Hei! Am spus că poți lua UN măr!!

Cepșoară, dacă încetezi să mă jignești...promit să nu te mai bat și îți dau, chiar, un pupic! Glăsuțo, Bultoaso!

Aș vrea o înghețată la cornet! - Cu câte cupe? - Toate!

O găsiți aici ,cu toate desenele,filmele și revistele publicate în ultimii douăzeci-treizeci de ani. Aveți și variantele în engleză și spaniolă, dar parcă are alt farmec în portugheză.

Mă duc să port o discuție cu oglinda din buda firmei, fac pariu că o să-mi spună ca eu sunt cea mai harnică din țară. Nț nț nț...

Telegrame pentru mammare, de sărbătorile pascale: Află despre noi că suntem bine,a ieșit ciorba, pasca-i bună, noroc cu brânza,Paște fericit!

Disclaimer: Acest post este unul de plângere de milă proprie, ceva laudă de sine și câteva efuziuni amoroaso- poetice. Coerență n-avem azi, e la păscut cu mielul din oală, pe Elizee.

- După niște zile, nici nu mai știu câte, de făcut neuronii milieu muncind până hăt în noapte, pregătirile au început  cu o mică criză de nervi, de vreau acasă la mama mea, eu mă fac fermier, plec în lume, nu mai pot,pa.

- Trăiască hazbandul cel degrabă târguitor, a cartografiat toate piețele și supermarketurile urbei, numai să nu-și ia castane în loc de ciorbă de behehe, și a cules numai bun și eco-mumu. Nefasta fiind legată în lanțuri de mătase au bureau, l-a alergat ca pe hoții de cai, ori de câte ori iși mai amintea de un ingredient din papirusul deja pregătit. A alergat, mititelul, ave soților cumpărăcioși și cu negustorii bătăioși, așa rămânem noi niște doamne. Păi ce mielul meu!

- Sâmbătă picai din pat direct în oale, și dă-i tranșat viteză și rugat la toți sfinții să nu încurc oala de ciorbă cu umplutura prăjiturii, de-am sacrificat doo dejte Hannibal style, numai numai o ieși ambrozia de behehe. Și-o ieșit.Hazbăndu zice-i că-i esență de miel, să-i fie de bine, eu funcționez,zilele astea, cu o dietă pe bază de bagheta, gouda, roșii și ouă.Și pască. Și cartofi. Și cam atât. Nu behehe, că-i bleah.

- Și iar m-am supărat, cu toate vorbele din dicționar, și am plâns și m-am necăjit, de șoapte ce zboară în juru-mi, numai vorbe cu duh și blândețe n-au fost, și a durut. Noroc că a venit ploaia, să spele vorbele șoptite și relele gândite, hai,măi fată, să dormi nițel și să uiți de ce nu-i bine.

- Și-am visat copiii altora, și-o pajiște, și hazbăndul care m-a lăsat să rup tradiția și a mers la biserică după lumină, să-mi fie cald când m-oi trezi din durere de trup, de suflet și de minte. Sufletu-i vesel, că cine trebe este, dejtul pulsează,înseamnă că-i viu, mintea o uita și-o ierta și ea. Că-i deșteaptă.

- Și mai află mammare, că am făcut o pască blondă și-una brună. P-aia brună am păstrat-o, cum păstrai mata arsurile de la cozonac, că cică-ți plac. Și-o fo bună, slavă cerului, azi e totul bine și mielul ăla nu mai pute așa de tare. Dar află,mammare, că io tot cartofi mănânc. Sunt o țărancă, tu ești de vină. Ai mis iu.


A,Da. Și Paște fericit, dragilor,uerevăr iu ar!

Hristos a înviat!

Mamaie e în suflet, vie și ea.

Am visat o carte cu un creion albastru, unul verde si unul gri. Cred. - umbre 16

Am nimerit aseară, pe Film Cafe, Sfârșitul iernii.Povestea era nouă, am prins filmul de pe la jumătate, însă numele personajelor îmi răsunau cumva în creieri. Și-am auzit. Bang! Creionul albastru!

Ce creion albastru? Ce creeion? Iar, sfâr, sfâr, roțile minții, creionul verde! Era și unul verde, ce creion verde? Și sfâr sfâr, creionul gri. Și-o plajă, așa-i? Și un cadou, trei creioane. Sau erau mai multe? Sau era doar unul gri?

M-am trezit de dimineață cu gândul la cartea pe care poate că am citit-o, sau poate nu, în care erau niște creioane, sau poate mi se părea. Genericul de final nu menționa nici o sursă, nici un roman, nimic. Un film.

Până am găsit-o.Sarah, Plain and Tall . Se pare că-i o trilogie, dar de fapt sunt chiar cinci cărți în serie și, cred că erau și niște creioane.

Întrebarea este, însă : cum se numea cartea în română și când am citit-o? Sau poate am visat că am citit-o?

E clar, dragă Sarah, vara asta te caut, să-mi spui de-am greșit culorile au ba.

Ce ciudat, cred că am citit o carte, dar nu sunt sigură.
Vi s-a întâmplat?




p.s.. am descoperit asta.