Je moi aussi avais dixsept ans...

The Hazband strikes again!

Cica nu e scris corect, asa zice nevasta-mea ca ea stie limbi streine, insa nu asta conteaza. Conteaza de unde am aflat vorba asta care duhneste a intelepciune.
Eram student si ,impreuna cu colegul meu sa-i zicem Che, trebuia sa merg in camin la un alt coleg, sa ne invete cum sa facem o porcarie de proiect. Eu l-am intrebat preventiv pe colegul respectiv:

-Ma, tu vrei sa venim duminica la 10 dimineata la tine la camin?!! Pei nu sunt bairamuri sambata? tu o sa dormi dus la ora aia…

Colegul , foarte amabil, zice:
-Nu, ma, ca nu mai sunt atatea bairamuri, ca a plecat lumea acasa sa invete, asa ca vino cu Che la ora stabilita.
Buun, duminica ma infintez cu Che la usa astuia. Dupa o jumatate de ora de asteptat deja ni se luase, aveam rani la degete de la ciocanit si vocile ragusisera de strigat. Che, om intreprinzator, zice:
-Ba, ai bani la tine?
Io:
-N-am ba, ai uitat ca am baut toata bursa cu tine ,vineri?
Che:
-Bine, hai ca dau eu o bere ca mai am banii de abonament pentru transport in comun. Asa ca ii lasam lu' asta in usa un bilet ca suntem pe terasa cutare, sa vina sa ne ia de acolo.
Fac o mica paranteza sa va spun ca Che nu avea niciodata bani la el, dar intodeauna avea banii de abonament si de fiecare data cand se ajungea la faze de genul asta o baga pe asta cu banii de abonament. Cred ca daca ma intalnesc cu el pe strada si-l intreb: Ma de unde ai avut bani sa-ti iei masina asta misto? ar raspunde nonsalant: Din banii de abonament!
Mergem noi pe terasa pe la 10 jumate dimineata, evident ca era pustiu cu exceptia unui tip la 2 mese mai incolo. Ne luam berile si ne apucam sa sporovaim de ale noastre. La un moment dat, tipul il cheama pe chelner sa-i mai aduca o bere si sa debaraseze masa, ocazie cu care se muta chiar la masa de langa noi. Numarul de sticle pe care le avea pe masa si dialogul cu limba impleticita care il purtase cu chelnerul sugerau foarte clar faptul ca omul era de cursa lunga. Noi continuam sa vorbim de ale noastre, cand se trezeste tipul de langa noi:

-Ma scuzati, pot sa ma asez la masa Dvs? Ca nu-mi place sa beau singur...

Acum, daca cineva ar veni la mine in ziua de azi, in aceleasi conditi,i sa ma intrebe acelasi lucru, i-as raspunde:
-Da va rog, dar sa stiti ca sunt suspect de holera sau antrax ca nu si-au dat inca doctorii seama. Iar daca tipul e prea trotilat de bautura se poate alege varianta:
-Sigur ca da, dar sa stiti ca am SIDA, si as tusi semnificativ inspre el.

Insa atunci eram doar un pustan si in pofida spiritului conservator care ma domina nu am putut sa spun decat:
-Da, va rog, dar sa stiti ca noi nu mai stam mult ca trebuie sa vina un coleg sa ne ia.

Omul nu a obiectat si s-a asezat la masa cu noi si a inceput:
-Mi-am dat seama din discutiile voastre ca sunteti studenti.

Noi il aprobam si omul continua:

-Ce frumos, si mie mi-ar fi placut sa fiu student. E frumoasa viata de student nu-i asa?

Noi, deja stanjeniti de pofta de discutie a tipului, il aprobam si de data asta. Iar tipul continua cu discutia asta tampita. La un moment dat se opreste si cade intr-un fel de reverie. Poate cunoasteti privirea de bovina a omului trosnit de bautura. Ochii lui afisau foarte clar mesajul: Semnal momentan nedisponibil. Deja era liniste la masa de 5 minute, o liniste mormantala, incat nici eu nici Che nu stiam ce sa mai zicem. Incep sa discut cu Che tot felul de cretinisme, in asa fel incat sa nu ne deranjam noul comesean. Che se prinde repede de manevra si-mi tine isonul. La un moment dat, Tipul se trezeste din reverie si ne-o tranteste pe asta:

-Da ,Domne! Je moi aussi avais dixsept ans! si apoi adauga plin de el: Cum spunea Jean Paul Belmondo!

Che se uita descumpanit la mine ca stia ca sunt la franceza, iar eu ii raspund:

-Si eu am avut 17 ani, spre bucuria comeseanului care mi zice la randul lui:
-Da, Domne, vezi ca stii.

In ochii lui se putea citi bucuria de a reusi sa dialogheze cu niste studenti si mai mult bucuria ca, desi nu urmase nici o facultate, spusese o vorba inteleapta. Unde o fi fost intelepciunea, habar nu am. Oricum, se vedea simpatia lui pentru mine, doar vorbeam aceeasi limba. Dupa izbucnirea aceasta de intelepciune tipul cade din nou in reverie, asa ca fac prima incercare de evadare si-i zic:

-Stiti, e cam tarziu, noi ar trebui sa plecam.

Tipul foarte contrariat si trist, totodata, intreaba:
-Dar de ce?

Che prinde manevra si zice:
-Pai nu mai avem bere.

Omul nu se lasa convins si ne zice:
-Pei mai cumparati-va.

Che nu se lasa nici el:
-Pei nu mai avem bani (mare greseala). Omul impaciuitor zice:
-Pei beti de la mine din sticla.

In momentul acela vocea mea interioara a inceput sa faca urmatorul rationament: Ma,asta e ramas de cu seara pe terasa, e clar, la cat e de distrus. Pei daca a baut de unul singur de aseara inseamna ca a avut ce sarbatori. Ce putea sa sarbatoreasca? Clar ca a fost la curve. Ca a fost la curve nu-i problema ca s-o fi protejat, dar ce a facut cu limba?!?!? Deci al dracului sa fiu daca pun gura pe sticla lui!
Cred ca noul meu comesean a intuit ceva din rationamentul meu ca a luat sticla lui Che si a turnat bere de la el din sticla. Iar apoi ii zice lui Ch.:
-Hai bea, hai noroc!

Che , vizibil scarbit (cred ca imi citise gandurile), da noroc cu el, bea o gura de bere si-mi zice:
-Ia ma si tu.

La care eu , zambind, ii zic:
-Nu pot ma, ca m-am balonat.

In momentul urmator am reusit sa ma conectez la sinapsa lui Che:asta facea perversiuni sexuale cu arborele meu genealogic.
La un moment dat il vad pe comesean ca se uita fix la intrarea pe terasa. Noi ii urmarim privirea si , surpiza: era colegul care trebuia sa vina sa ne ia. Deci nu pot sa va exprim in cuvinte cum ne uitam noi la colegul care venea inspre noi. Ati vazut cumva filmuletele alea din WWII cand intrau americanii in orase ca eliberatori si lumea ii aplauda si le dadea flori? Aia e propaganda ieftina americana. Noi ne uitam la colegul nostru ca la Mantuitor. Mi se parea ca nici nu atinge pamantul cu picioarele. Subtil, comeseanul s-a retras la masa lui, fara sa zica nimic. Se aseaza colegul la masa destul de mirat de felul cum ne uitam la el si zice:

-Ba, am adormit la Xulescu in camera si d'aia nu m-ati gasit.

Noi:
-Nu-i bai hai sa mergem. Colegu zice:
-Ba, daca tot suntem aici, hai sa mai stam sa bem si noi o bere si dupa aceea va invat cum sa faceti proiectul.

In momentul urmator si eu si Che am izbucnit:
-Noi am venit sa invatam, nu sa o ardem ca boschetarii la terasa!

Colegul a facut de data asta ochii mari. Vrajeala asta cu noi am venit sa invatam o mai auzise de la noi, dar sa refuzam noi o invitatie la bere nu auzise in viata lui. Asa ca ne-am ridicat sa plecam. Din mers l-am salutat cordial pe noul nostru amic. Cred ca aveam o stare de spirit ca romanii dupa razboiul de independenta.

Nu facem zece pasi si colegul macinat de dubii ne intreaba:
-Dar care a fost faza la terasa???